autoportret

Frumoasa poema... expresiva si parca ingloband intr-un mod magic idei ce nu sunt sortite sa stea impreuna... autoportret deosebit ca dezvoltare a mecanismelor interne de percepere... nu iti refuzi nici macar iluzia de a spune adevarul... nu condamni eronatul ci il postezi in consonanta cu ideea de lume...
Strofa a treia si finalul au un farmec aparte dar remarc intregul poem pentru profunzime... acea profunzime de care ne \"lovim\" in clipele de indoiala launtrica... bine ai revenit.

Poeziile intitulate asa sunt fie foarte bune, fie slabe. Stiam ca, fiind in pagina ta, poezia asta nu are cum sa fie slaba, dar recunosc ca ea a fost o surpriza pentru mine fiindca nu ma asteptam sa fie atat de buna. E o poezie destul de diferita de ceea ce scrii tu in general, dar imi amintesc prea bine ca tu nu ai un stil oarecare, ci scrii asa cum iti dicteaza momentul.
Poezia e practic pefect construita, extrem de simpla in aparenta, fiecare vers deschizand insa lumi noi, in perfecta legatura, succedandu-se conform unei logici interne lirice de nezdruncinat. Finalul m-a zguduit, ca mai toate finalurile tale si am zis: iata un om care isi cunoaste sufletul. Si cate ar mai fi de cunoscut in tine, Ted...