Vise de pomană

eteroclite viziuni înfiorându-mi carnea (nu-i așa că și voi ați trăit sentimentul pe care nu l-a trăit nimeni?) joacă și experiment ca o disecție pe cuvinte chirurgii au omorât poeții naivi „nulla dies sine poema” cafeaua fiartă cu apă oxigenată nu-mi amintesc dacă am cumpărat ziarul cu poezii săptămâna asta „nu l-ați cumpărat” zice vânzătoarea „mie nu-mi lipsește nici un exemplar” fiii bovarismului metafizic până la nerv am otrăvit fluturii idilici cu stilistică verbul e un baros care sparge cuvinte logos-ul nu are grade de comparație mai om sau mai poet este un non-sens nu insistați să nu păreți sărah în duh gargara metaforică e singurul ideal și imaginea oglinzilor deformante nu-i așa că și voi ați văzut chipul pe care nu l-a văzut nimeni? cuvintele sincere vin dinspre nebunie și merg înspre nebunie maimuțele aprind focul izbindu-și capul de piatră arde lumea pentru ultima dată fumul se ridică la cer șerpi curioși am siluit zânele printre versuri de lămâiță au rămas căpcăunii uitați în noi am tăiat sălciile am spurcat boboteaza ne-am tapetat nopțile cu sfinți dezbrăcați fiecare poet crede despre sine că este fiul imaculatei concepții artistice epuizăm prostește valențele dezbaterii cristice așteptăm următoarea regie „na-ți-o ție dă-mi-o mie” ziceam odinioară mingea se rostogolea către maturitate ne jucam de-a „Călăreții” eu eram ăla naiv care lua mereu pe câte unul în spate și visam că în loc de copite am mâini nu-i așa că și voi ați visat jocul pe care nu l-a visat nimeni? se făcea că: două guri de vin beau în mine una o vărs morților sunt mai multe suflete sub țărână decât ape în trup o viță sălbatică s-a-ncolăcit otrăvind crucea de nuc ce struguri acri! tăcut e totul și-i pe veci nimic nu va renaște pe gropi acoperite crud un mânz de aer paște – ce pace tace-n marmori reci amușinând în umbră ce codri de banali eroi dorm sub lumină sumbră lăsați coliva să vină la mine se tânguie stomacul grâul din pământ a ieșit în pământ se întoarce primește hrană săracul tremurate păsări cu sprâncene de noapte desenează pui de nuc fără piele de soare nucile cad și se fac alte cruci prețioase rădăcinile sfintei păduri de mărgăritare punctul viu al retinei dizolvă punctul ei mort vii sunt plozii gropilor pierduți prin avort trage părinte mai tare de forceps întoarce fătul din mamă pe dos trage popă nu-ți fie milă la iubit ești focos – moșește! lucește mirul botează-mă întru untdelemn eu sunt grăitorul născut cu unghii și semn deschide-mi cartea sfințește-mi nepăcatul și nu spera! în urma mea mereu vine altul și așa va fi fost să fie până la ultimul om până la ultima aripă, până la ultimul pom până când ultimul cer se va uni cu necerul până când via va-ncolăci de-a pururi eterul respir nu sunt mort dă-mi o palmă la fund să auzi ce tare plămânii mei plâng însă cordonul e viu nu-l tăia niciodată el e secțiunea de aur dintre groapă și artă