Vasile Mihalache

Mulțumesc Blueboy pentru citire și semnificațiile pe care le-ai sesizatîn poem.

Posibilă, citirea ta. Mulțumesc pentru vizită și bunele urări.Cu aceleași bune urări,
Vasile

Profunzimea stărilor trăite vorbește fără gură,mi-am imaginat la lăsarea serii un drum pustiu mărginit de tufe înverzite în care îți iese în cale un om cu ochi rotitori ca o turelă de tanc, de la 5 metri îți cere o țigară, mai e timp să fugi, să strigi, să culegi o piatră ca să te aperi...

Am fost acolo și te-am văzut, în colțul zidurilor, în bătaia stelelor, umbra ta reflectată unde ar fi fost un acoperiș, minimă protecție.Un poem adevărat, al solidarităților asumate.

Surpriza vizitei Dvs. este deosebită. Vă mulțumesc pentru sensibila interpretare a textului.

Prietene, am fost azi cititorul unui articol de înaltă ținută civică și cunoștințe aplicate unui subiect de importanță capitală pentru re-crearea unui real sistem de educație național,articol care îți aparține.Puținele rânduri ale propriului text își pierd însemnătatea în fața binelui colectiv, ca țintă de reală importanță.Mulțumesc pentru constanța citirilor încurajatoare.

Mulțumesc mult pentru prezentarea critică a textului și semnul de prețuire pe care l-ai lăsat.

Mulțumesc pentru îngăduința citirilor!Distanțele dintre noi le măsurăm prin cuvinte, cu toleranță.

Ruperea legăturii cu Divinitatea este...

Consider studiul acesta extrem de oportun într-un deșert ateu pliabil.Legătura cu Divinitatea este cauza reală a mutilării minților tinerei generații și continua mărșăluire spre prăpastie a tuturor generațiilor.Dintotdeauna educația ca instituție de stat a manifestat înclinarea totală către materialism ca principiu de manifestare a viului.Abaterea conștiințelor pe drumul arid , așa cum ați arătat este cauza adevărată a deraierii socității moderne, a egoismului, indiferenței, etc.Felicitări pentru această lucrare oportună și serios documentată.

Mustește de preaplinul revoltat al sinelui împresurat, poetul.De demonii din frunze, de ceața oranj din tuneluri de trecere, de tot, de nimic. Poetul e mare. Dar totuși e mic.Se ceartă pe sine și umblă buimac.Trăiește cât poate ca omul sărac.Acum e bogat cu un poem frumos și se vaită. Cine să-l creadă?

Oho și oho, ce mai poem!Ce să comentezi aici? Faptele crunte reale ale dez-amăgirii copilului cu ochii mari și albaștri de uimire ca ai adevărului? Realizarea excepțională cu mijloace clasice în iconomia poemului?Deodată cu poemul sufletul s-a luminat de o lumină care ajunge până la noi.

Pătrunzător și emoționant este poemul tău, impresionant ca dimensiune dar omogen de-plin.Nimic de comentat de cârcotit, adică, te-am urmat în călătorie cu sufletul la gură aproape fără să mai respir.Ești un fericit!

Poemele domnului Ioan Mircea Popovici sunt însoțitoare de singurătăți vorbindu-se pe sine.Există mai întâî o înfășurare de cuvinte, alinierea sulurilor pergament, apoi faptele sunt codificate pentru a facilita memorarea lor, în sfârșit re-memorarea ca desfășurare a pergamentului și meditație aproape religioasă, atunci când diamantele prind strălucire în puterea nopții:\"rătăcim pe-o scară de seară în așteptarea Tympului pierdut\", atenție- nu în căutarea lui,\"în rostogol, azi e plin și mâine-i gol\", o concentrare maximă care nu permite vederea panoramatică a motivului, scopului, \"Tympul este spațiul prins în rosturi\"sau învierea lui prin re-memorare și meditație \"din pliuri de credință, îmi strâng un ghem de ață... brodez ștergar altarelor cerești\", iată rostul urcărilor pe scară, să depună un prinos de frumusețe al propriilor fapte, \"din când în când mai vindec, Cuvintelor dureri\", și ce face poetul?-îl despică pe cel însingurat pentru a-l întovărăși cu sinele lui(I=Y),îl înalță pentru a urca mai ușor pe trepte(t=T),îl îndeamnă să respire iute și ritmic pentru oxigenare mai bună în aerul rarefiat al înălțimilor(vezi metrica versurilor majoritare).Cum să nu privim și să primim cu un respect total eforturile acestui Poet.

Formula secretă a cărnii
Cercul privirilor întoarse înlăuntru
Numai sângele poate să primenească ceva acolo
Să se miște prin alcătuirea precară
A corpului susținut de arborele propriului vis
a cărui sevă este nedefinită
Și învelit de ramuri
Înmugurind și rodind în afară
Protecție care înfrânge voința
De a sfida propria siguranță structurală.
Poemul preocupat de forme și estetica lor, \"nehotărât să facă aripi\", încorsetat de chinul aflării impalpabilului, cu greu își câștigă eliberarea.

Mulțumesc mult pentru sensibilitatea aprecierilor.Te mai aștept în pagina mea.

Într-adevăr, poemul ca intenție (dar și ca realizare, cred)este tabloul unui ins care a viețuit activ urmând puținele principii până la acest final unde, ca un fruct copt, vrea să afle puțină prețuire și este capabil abia acum de sacrificiul real, anonim.Mulțumesc pentru apreciere.

Un poem cu bogății de gândire reflexivă de indubitabilă valoare:\"sacrificiul durateiîn culoare intensitate instinct și uitare\", \"haita norilor\", \"aer- formulă a unei gândiri fără trup\", \"imitatorii de sunete surzesc\".Poemul este \"născător de linii\", \"o catedrală a caligrafiei de aer\"

Ultimele două poeme ale Dvs pe care le-am citit mi-au clădit un puternic sentiment de prețuire și deosebit respect.Vizita și aprecierile acestea cu atât mai mult le apreciez-Vă mulțumesc!

Voi căuta să mai emit astfel de \"crochiuri\" benefice pentru voi, dacă va mai trece muza pe la mine, căci nu mai e timp.Iar soarele este chiar așa cât o albină, iar eu sânt un pensionar.Știu să citesc proiecte și să construiesc după ele. Acum doar le citesc.Vă mulțumesc mult pentru vizită și citirea textului.