la lumina nopții de gaz

o casa in flacari. semnul insularului pentru panzele albe din larg... un da, pentru intrebarea de ieri si-un bilet de autobuz in plus. un ecou al tacerii, din cascada durerii. undeva exista rostogolirea pe scara. un varf de ac, o boaba de mustar si-un zar... ai ales amintirea rostogolirii zarului... in dar, un zar rotund... semn ca s-a rostogolit pana la Infinit...

Am fost acolo și te-am văzut, în colțul zidurilor, în bătaia stelelor, umbra ta reflectată unde ar fi fost un acoperiș, minimă protecție.Un poem adevărat, al solidarităților asumate.

am făcut abstracție că ne cunoaștem virtual și am citit textul \"aprioric\"... prima impresie a fost că e scris de o persoană de sex masculin. nu știu de ce... îl mai citesc o dată și revin.

ti-ai asumat raspunderea sa te restogolesti in infinit ...iti multumesc ca m-ai intilnit intru durere....pe curind

sunt deja pe drum
intre ziduri
ma voi descurca
mi-a zis mie cineva ca nu e greu sa pleci
sa va gasesc la locul vostru cuminiti si inspirati

poate ai avut sentimentul acesta deoarece este scris ziua...ceea ce e mai rar la mine, poate ca atunci sunt mai departe de mine, lasind o impresie de om in toate drepturile, cum se spune mereu despre barbati....nu-tiface griji, la virsta asta ramin ceea ce am fost ....astept sa-mi mai spui impresii care ma pun pe ginduri, orice parere este o idee in plus

da, sfarsitul e surprinzator si da o excelenta tensiune unui text aparent calm, dar infinit interpretabil. de fapt toate textele tale sunt riscant de polisemantice

am recitit și cred că sfârțitul e \"problema\" poemului. mi-a plăcut; rebelitatea asta poetică mă încântă.

dinspre castani bulevardul lui Balcescu se tot duce din centrul Daciei, pana-n marginea crangului. daca ar sti, de cate ori au zdrelit lumina lui, si genunchii ar ingenunchea in urma lui.

pe scaunul julit de un verde mocnit
te voi aștepta
și numai cu brațele
peste restul de acoperiș
la care îmi voi încălzi
genunchii



viața ce îmi biciuie cuvintele

m-am jucat cu mesajul tau! si mi-a parut ca o torta nesfarsita. ma intreb cati dintre noi sunt in lumina. mi-e teama ca multi am vrea si cati ramanem nu ne vedem de umbre.

p.s. : ai terminat calatoriile? sper ca nu ai de gand sa te opresti aici. continuarea te asteapta.

numai bine

ma bucur - recitindu-te recitindu-ma
m-a surprins sa vad rinduri scrise de mine inainte de plecarea mea
si acum tot pe un scaun sa ma trezesc dupa citeva mii de km
ceva mai trista
dupa ce am vazut o parte a lumii
ne-zimbitoare
cristos a inviat Alberto
finalul meu e dur, poate am exagerat pentru virtual, poeticul rezista la mai mult decit ne asteptam, iar viata este zdrobitor de ne-siropoasa, pe curind

un raspuns mai frumos decit versurile mele
oricum atunci cind le-am scris erau mai pline de dureri decit de la distanta de azi
am cautat lebedei 21 nu am ajuns prea departe
ma voi intoarce la proza romaneasca abea in vara sper sa te mai gasesc acolo

ma bucura atentia pe care ai dat-o acestui text trait printre frunzele pierdute de iarna, acoperite repede de primavara
solidaritatea e un pericol, ginduri ce insa nu mai schimba nimic

si eu care incercam sa fiu limpede, transparenta trairii fiindu-mi dictionar, ocolind cit pot polisemnaticul, dar ce nu face mintea noastra din cuvintele obosite de mii de ani!
si daca e vorba de polisemantic, pe tine cred inca nu te-a intrecut nimeni...