Acum

1 min lectură·4 mai 2007

Mediu

Acum eu sunt.

Mai mult ca niciodată.

Înainte și după aceea.

Un lemn sculptat frumos.

Și gol pe dinăuntru.

Acolo un greier.

Și-a instalat mașinăria.

Îmi ridică pleoapele.

Tot mai rar a mirare.

Cu mîinile mele nu mai.

Culege nimic.

Nici nu mă apără.

Îi este frig.

Și aprinde focul.

Îmi știe și numărul.

Firelor din creștet.

Le trage la vatră.

Inima mea toarnă gazul.

Unica bucată de carne.

Mă incendiază.

Cu adevărat veți vedea.

Lemnul care cântă în foc.

042.772

Vasile Mihalache. “Acum.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-mihalache/poezie/244543/acum

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

îmi place începutul, și interesantă ideea greierului care trage la vatră firele din creștet.

Cred că ar fi fain să nuanțezi puțin finalul. E frumoasă ideea. Felicitări Vasile. Mereu mă surprinzi plăcut!

poemă interesantă. Transpunerile prin cuvinte se fac potrivit ideilor din inima celui ce scrie.
Plăcută lectură am avut.
cu bine.

Vă mulțumesc pentru lectura implicată, sugestiile și aprecierile prietenești.