Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Zbor cu repetiție

1 min lectură·
Mediu
Absența ta înaintează tăcerile în grad-
Aruncă un șal peste umăr și cuvinte definitive.
Ca dintr-o carte nescrisă ai plecat,
Ai rupt paginile cu bătăi de aripi prea iuți în bandulieră,
Știai că se vor scrie singure
Deodată cu gândurile ca o apă verde
Șiroind din sternul oglinzilor.
Un clopot cu cioburi sunt:
Bing- sclipiri întâmplătoare.
Bang- ingeniozități tăioase.
Mă lovesc de pereți asemeni ecoului
Într-o peșteră goală-
Sunete expirate cum să te înduplece?
0123.627
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
74
Citire
1 min
Versuri
13
Actualizat

Cum sa citezi

Vasile Mihalache. “Zbor cu repetiție.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-mihalache/poezie/237383/zbor-cu-repetitie

Comentarii (12)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@victoria-danisVDVictoria Danis
asteptarile sunt radacinile spaimelor noastre, sunt peșterile prin care bântuie hoarde de gânduri, cărți nescrise rămân înlăuntru-ne după fiecare plecare - noi rămânem cu ecourile care se lovesc dureros de noi înșine.
Semn de mulțumire, m-am regăsit în versul tău...
0
@victoria-danisVDVictoria Danis
asteptarile sunt radacinile spaimelor noastre, sunt peșterile prin care bântuie hoarde de gânduri, cărți nescrise rămân înlăuntru-ne după fiecare plecare - noi rămânem cu ecourile care se lovesc dureros de noi înșine.
Semn de mulțumire, m-am regăsit în versul tău...
0
@victoria-danisVDVictoria Danis
asteptarile sunt radacinile spaimelor noastre, sunt peșterile prin care bântuie hoarde de gânduri, cărți nescrise rămân înlăuntru-ne după fiecare plecare - noi rămânem cu ecourile care se lovesc dureros de noi înșine.
Semn de mulțumire, m-am regăsit în versul tău...
0
@vasile-mihalacheVMVasile Mihalache
Am primit mesajul de la tine în triplu exemplar.Mă bucur că te regăsești în bolboroselile mele îngăimate cu nesiguranțe pe plita încinsă a poemului.Sunt un zilier înfrigurat de mine însumi.Mulțumesc de citire și truda scrierii vorbelor bune!
0
@victoria-danisVDVictoria Danis
mii, dar eu am scris un singur comm si au apărut trei, o fi de la titlul poemului tău, \"cu repetiție\"?
0
@silvia-vanSVSilvia Van
Astept un poem despre prezenta. Te urmaresc cu gandul pe cararile spatiului rotund in care existi, iti inteleg de multe ori zbaterile. Daca nu m-ai fi cautat, nu te-as fi gasit. Acum citesc.
0
absența ta aruncă un șal peste umăr și cuvinte definitive
ca o carte mucegita si tulbure
gândurile
o apă verde
siroind din sternul oglinzilor.
*
un clopot din cioburi:
Bing- sclipiri întâmplătoare.
Bang- ingeniozități tăioase.

absenta ta ma loveste de pereți asemeni ecoului
in grota goală-
pagini lipsa
dor
0
@vasile-mihalacheVMVasile Mihalache
Îți mulțumesc pentru citire, este adevărat mă simt nesigur îmi sunt de folos aprecieri care să-mi arate realele valențe ale faptelor de scriere.
0
@vasile-mihalacheVMVasile Mihalache
Faptele de citire mărturisesc despre incapacitatea mea de a stârni cu propriile fapte de scriere un interes mai amplu pentru a le comenta cum se cade. Mulțumesc de citire și truda prea mare de a reda unele dintre versurile proprii îngemănate cu acuitățile și exigențele tale, sunt onorat de ninsorile spiritului tău autentic lucid.
0
Nu tu esti de vina. Eu. Eu nu citesc si nu ascult. Ma citesc si ma ascult. Si dau marturie despre ceea ce inteleg.
Asa a sunat la prima lecturura zborul cu repetitie, asa l-am citit.
Din nou iertare.
0
@anni-lorei-mainkaAMAnni- Lorei Mainka
\"banduliera\"----am uitat ce e

ai plecat ca dintr-o carte nescrisa: super!

am citit-o deja azi dimineata, nu am lasat semn ca sa ma auto-oblig sa revin

trist mi se par poemele ce termina , cu o intrebare, ca un nod in git, lacrimi ce nu se pot decide
revin
m-am decis
0
@vasile-mihalacheVMVasile Mihalache
O vizită pe care o așteptam cu dor pentru că iubești zbaterile poetului și îi îndulcești căderile în genunchi printr-un fel de ne-vedere.Bandulieră= cartușieră pe o curea de piele la brâu.Mulțumesc pentru încurajări!
0