Carbid

de ce nu mai firescul copil și musai mai greoiul și prețiosul prunc?
iar, printre altele, făina mărturisirilor, firimiturile tristeții nu fac decât să deschidă ușa unei bucătării, sunt seci ca niște rețete.

Merci de citire și sugestii, ambițios cum sunt voi revigora odată altădată puterea cuvintelor -făina mărturisirilor-, firimiturile tristeții, acum nu le voi înlocui nicidecum, pentru ca să am și eu parte de evoluție, pentru că pe aici fiind, voi accentua funcțiile cuvintelor uzate, pentru a evita o plutire a sensurilor în vag în neștiut, cu mâna sprijinită de umărul sugestiilor ferfenițite. pruncul cel prețios rămâne cum l-am transcris fără să-mi pară rău.te aștept cu analize ale textelor mai bune care vor fi.

un poem bun, granulat care, la prima citire, pare greoi, plin de aspirități dar cunoscând proprietățile carbidului (evident nu luate tehnic de pe carte) girez conținutul acestui text și mă bucur c-am putut pătrunde în profunzimea ideii pentru care felicit autorul.
pornind de la înțelegerea titlului poți naviga tăcut.
poemul este plin de stări care mocnesc, ard înăbușit, se adună ca mai apoi să poată izbucni...
ultimul vers e foarte relevant și vine în sprijinul spuselor mele.

\"Ochii ca două pungi cu carbid care absorb ploaia.\"

un text ce merită citit cu atenție și mai apoi revenit
preferatele mele; strofa doi și ultima
sigur că textul este reușit cu întregul numai că preferatele
citate îmi nuanțează stareaîn care eram în momentul lecturii.

\"dincolo de jaloanele vii
unde lovește vântul cu o mănușă desperecheată
Tresare și se scutură de firimiturile tristeții
Suferința lui și
Ochii ca două pungi cu carbid care absorb ploaia.\"

stimă și considerație,
teodor dume,

Mulțumesc pentru citire și generozitatea cu care ai transcris citate din poem.