Metro

Draga \"tata\", chiar asa il cheama pe tatal meu :))
Cu talent ai inzestrat aceasta poezie, sa poata povesti celorlalti ceea ce porti in gandurile tale. M-ai facut sa traiesc intens si pretios timpul cat am citit aici. Despre acest metrou: jumatate imbalsamat, jumatate metamorfozat in \"arca lui Noe\". Un amalgam de sentimente necompensate.
Ca mica observatie... mi se pare ca:
\"în timp ce gândurile se strecoară neștiute
pe străzi lăturalnice.\"
ar merge mai bine \"strazi laterale\"... pe principiul fiecare cu drumul sau.
Iarta-mi tonul mai hazliu, dar te urmaresc de ceva vreme si tresar de fiecare data cand vad un nume asa cunoscut.
s.

Poezia ta am citit-o dupa cateva proze fara prea multa imaginatie. Si atunci cand voiam sa inchid pagina si sa deschid o carte in scimba am dat peste ea.Mi-a placut inceputul, imaginea comuna a unui metro personalizat de amprenta ta. Sunt poezii care lasa gol in suflet si poezii care umplu, iar a ta mie mi l-a umplut si mi-a adus un zambet. Sa nu renunti sa faci oamenii sa zambeasca.

„ posibilitatea de a se arunca pe șine într-o zi/numai așa de dragul de-a face ceva ieșit din comun” nu e ceva simplu. Știi, de multe ori m-am întrebat ce-ar fi dacă aș face un pas dincolo de linie...S-ar chema doar că am deraiat.

Iarăși la tine o poezie care măsoară altfel universul, sub-pămînturile, drumurile lăturalnice, întoarcerile pe jos, umbrele desenate aievea.
Un poem în care, fără voia mea, mă regăsesc. Chiar și acolo, sub pămînt, sunt, iată, frumos îmbrăcate gînduri și cuvinte ce așteaptă poate flori. Un poem care îmi amintește de plecările spre „datorie” cu servieta plină de hîrtii și cu inima plină de aceleași trăiri de care nu ne putem debarasa, pe care nu le putem decît citi pe stîlpii din Victoriei, scrise într-un limbaj aparent neînțeles de altă mînă ce poate doar s-a jucat frumos într-un graffiti.

Mihai, mulțumesc pentru acest poem. De la cititorul nr.16 pina acum mă tot învîrt în aceeași stație de metrou așteptînd fie metroul potrivit, fie curajul de a trece linia roșie...

Vasile desi e previzibila poezia ta are farmec... nu din cauza incercarilor de a tulbura ritmul, a socurilor (fie vorba intre noi... recurgi la logica pentru a crea aparente rupturi... ti-as sugera daca faci o \"prapastie\" sa utilizezi un limbaj bazat pe emotie) care imi par naive (exemplu: \"undeva între vineri și iulie\") ci datorita proiectiei intr-o lume pe care cu bun simt doar ai creionat-o, un univers neterminat, cu marginile netocmite.
Mi-a placut formularea \"șotronuri nomade\" desi cred ca e vorba de sotroane.
Tonul contemplativ al celui care se separa de real si il priveste te prinde bine... ma impiedic de final...poate ai fi putut sa strecori ideea in text pe undeva... asa zic de-a dreptul imi pare banal.

De obicei cand citesc o poezie, ma impiedic : de mine, de ea, de sensuri, de punctuatie sau de lipsa ei. Pe versurile acestea insa am alunecat lin, intr-un ritm, am privit in jur, am admirat. Nu sunt in masura sa apreciez calitatea poeziei sau.. daca e o poezie, deci nici nu stiu exact de ce las comentariul; poate pentru ca momentele in care curgi in raul altcuiva la fel ca in al tau sunt rare. :-)

Ape limpezi iti doresc :)

Ia uite ca se verifica din ce in ce mai mult teoria conform careia daca lipsesc o zi doua gasesc o surpriza la intoarcere! Va multumesc tuturor pentru vizita si va mai astept!

Silviu, \"fiule\", nu pot decat sa iti multumesc ca mi-ai facut onoarea de a ma \"adopta\" ca \"tata\" :). Lasand gluma la o parte, cred ca tatal tau e mandru de tine si mi-ar placea si mie un asemenea fiu, chiar daca sunt deocamdata cam tanar pentru a avea un fiu atat de mare. :) Ma bucur ca ti-a placut aceasta mica transpunere in versuri a rutinei de zi cu zi. Da, metroul e un fel de \"arca a lui Noe\" prin diversitatea gandurilor si sentimentelor care calatoresc zi de zi acolo. Din pacate, chiar si asa, multe se pierd in \"potop\" sau se transforma in altceva, luandu-si locul unul altuia. Ma mai gandesc la inlocuirea sugerata de tine, cu strazile \"laterale\".

Cristina, bine ai revenit :). Ma bucur ca te regasesc in paginile mele si ca ti-am adus un zambet cu versurile scrijelite aici. Dupa cate inteleg, iti place mai mult proza, in general si consider ca e o onoare pentru mine ca m-ai vizitat si in momentele mele \"poetice\" :). Eu vad literatura ca pe un cerc, un ciclu... in care scriind rupi din tine. Mai mereu dupa ce termin ceva raman eu mai gol, intr-un fel sleit de forta si se sine, dar, vorba ta, trebuie sa multumim Domnului ca exista alaturi cuvinte si sentimente cu care poti sa umpli imediat spatiul din tine.

Linea, multumesc mult pentru ganduri si pentru steluta. Gandurile pot fi chiar si viata din noi, totul sau nimic. Uneori am impresia ca insasi existenta noastra e o idee, mai bine conturata sau mai nesigura. Cat despre deraiere... oare cate sensuri ii putem da? Ce inseamna de fapt? Poate insemna in fiecare clipa altceva: a evada, a avea curaj, sau, din contra, a renunta sau pur si simplu a fi indiferent. Oricum, balanta gand-cuvant este destul de nesigura. Uneori gandim cuvinte si vorbim ganduri. Unde e granita?

Elia, ba eu iti multumesc, pentru revenire, pentru sufletul cu care ma citesti de fiecare data. Am mai \"povestit\" eu despre aceasta idee de deraiere. Si da, ai dreptate, nu este simplu. Suntem intemnitati in conventii si nu numai. Pe lumea asta sunt mai multe limite, interioare sau exterioare, pe care avem sau nu puterea sa le trecem. Rutina zilnica este una dintre ele. Sau poate ca e numai e o imagine superficiala a unei limite aparent de netrecut. Adevarata libertate se afla in noi, numai sa avem forta si curajul sa o descoperim pe unde e ascunsa si sa o scoatem la lumina.

Vladimir, vreau in primul rand sa iti multumesc pentru observatiile obiective pe care mi le-ai facut si, bineinteles, pentru vizita. Comentariul tau m-a pus pe ganduri pentru ca, desi ai spus ca totusi poezia mea are farmec si ca tonul contemplativ ma prinde bine, ai folosit trei termeni destul de categoric negativi: \"previzibil\", \"naiv\" si \"banal\". Nu stiu ce sa spun in legatura cu aspectul de \"previzibil\", bineinteles ca sunt subiectiv si spun ca mie nu mi se pare ca ar fi. Adevarat, tematica introspectiva e oarecum comuna poeziilor mele, dar sincer sa fiu uneori ma surprind si pe mine insumi cu ceea ce simt :). Rupturile aparente de care vorbesti, \"socurile\" respective, nu sunt studiate si nu le urmaresc de obicei... De fapt, la mine poeziile se cam scriu cum le taie pe ele capul, asa cum simt, fara sa urmareasca o tehnica anume, ci doar vor sa surprinda ceea ce simt. De aceea e vorba, probabil, de o chestie \"logica\"... Cat despre final... ma gandesc si eu ca ar fi bine sa fac o rocada sau o insertie. Mie nu mi se pare banal (iar subiectiv), mi se pare ca vine prea brusc, in schimb. Am avut impresia ca totusi ideea \"deraierii\" este sustinuta de text. Buna observatia cu sotroanele, dar brrrrrrrr, mi se pare ca suna mai urat decat \"sotronuri\", chiar daca e varianta corecta :). O sa modific.

Roxana, iti multumesc :). Este imbucurator si impresionant sa simti ca s-au regasit in ceea ce scrii despre ce ai simtit si alte suflete, cum ai fi tu, cum e Elia... Calitatea unei poezii nu depinde neaparat - sau in cele mai multe dintre cazuri - de anumite sabloane sau standarde bine batute in cuie, eu unul asa cred. Pur si simplu place sau nu place. Atinge sau nu atinge o inima, face sa rezoneze sau nu. Nu pot decat sa ma bucur ca in cazul tau a vibrat.

Astea fiind spuse, vreau doar sa va mai cer scuze pentru intarzierea raspunsurilor, cauzata de motive obiective. Va multumesc inca o data tuturor.

Cu drag,
Mihai

Deraierea benefică pare a fi a cuvintelor care zgîlțîie gîndurile așezate, scorțoase, rutiniere. Care, poate, le reîntorc din drumul lor subpămîntean, le împrospătează cu nonșalanța lor rebelă și aparent pauperă. Și le scot la aer, le redau pofta de viață. Și de vagabondaj copilăresc.

Va multumesc ca reveniti din ce in ce mai des intre radurile gandurilor mele :). Va mai astept cu drag.

Mihai