Deschid portița veche, împletită
Din galbene nuiele de răchită.
***
Cu primul pas m-afund în iarba crudă
De roua dimineții încă udă.
Monede galbene de păpădie
Se-nșiră ca
CHEMAREA
Mama nu s-a mai mișcat din pat de mai multe zile. Își întoarce ochii spre cel ce se apropie de ea și parcă încearcă să spună ceva dar nu zice nimic. E doar o mână de om, un cap mic, cu
- Tot! Un bob nu rămâne, ori vă leg de salcâm!
O voce aspră, ușor răgușită. În spatele nostru e nea Gică, nebunul satului și paznicul viei de lângă pădure, via cea mai râvnită de noi, copiii care
ca un zbor
liniștit,
de cocor,
îți e mersul pe stradă.
ai în geantă
frunziș de livadă,
te-mbraci în arome
de pruni, de caise,
de piersici zdrobite
în teascul cu vise…
zâmbetul tău e
Februarie învinețea totul cu răsuflarea lui geroasă! Cerul era de un gri-violet, orizontul părea un desen în aquaforte, hașuri negre, cenușii, unele de un albastru murdar, câinele stătea ascuns
Nu aud, nu scriu, nu citesc
Doar privesc
Urmele pașilor în spirală
Ce urcă spre cer ca într-o catedrală.
Acolo, sus, nu sunt stele,
Sunt lumini
Aprinse în ochii tăi plini
De dor, de dragoste,
Sângerează
Ori îmi pare mie
Pasărea asta necunoscută
Din colivie?
Aripile prea mari
Stau adunate
De parcă ar sta cu mâinile la spate...
Nu cântă,
Nu poate să zboare,
Văzduhul o
Cândva
Zburam printre norii albi
De hârtie
Ca o pasăre scăpată
Din colivie
Țineam brațele larg deschise
Îmi crescuseră pene din vise
Și mă întreceam cu ciocârliile
Străbătând – raze invers
La marginea curții,
înalt, rămuros, tare,
se scaldă în vântul
ca o chemare.
Din coroană mai are
două frunze prin care
privește gardul, grădina,
câinele, vecinii
și uneori spre soare.
Mă simt un scrânciob între cer și pământ,
Mi-e greu să aleg, șevalet sau cuvânt!
Aș vrea să descriu cum seară de seară
Lumina învăluie trupul-vioară!!
Cu palme fierbinți coapse lungi
Marame vii de corcoduși în floare
Iubindu-se cu roiuri de albine,
Regale rochii albe de fecioare,
Eșarfe verzi întinse prin verbine,
Lumină albă-n cupe de magnolii.
Aur roșcat pe cer. Se-nalță
ard
mocnit,
ca jarul apusului
ori ca flacăra buzelor tale,
ard
ca lumina violetă
a unei zorele
ce-și leagănă frunzele
ca pe-un stindard...
aud cum coboară seara,
pașii ei pe trepte de
