nu

Nu aud, nu scriu, nu citesc Doar privesc Urmele pașilor în spirală Ce urcă spre cer ca într-o catedrală. Acolo, sus, nu sunt stele, Sunt lumini Aprinse în ochii tăi plini De dor, de dragoste, de chemare, și pașii mei urcă, o mare de vuiet mi-e gândul, și pașii mei urcă, de-a rândul zile și nopți, goale și lungi, înghesuite prin buzunare și pungi, să le aprind acolo, pe stânci, să ardă ca un far, ca și cum aș arunca un chibrit într-un fânar, o lumină de octombrie, de pădure de buze mușcate, de mure... spre roșul acela privesc, nu aud, nu scriu, nu citesc...