Vasile Bledea - Budesti

A disparut de o vreme încoace tristețea din ochii mei sufletul mi s-a umplut de lumină căci singuatatea mea, s-a risipit de cînd, ai apărut tu și ai schimbat totul privirea, zîmbetul,

Alergam pierdut, odinioară Pe cărările munțiilor, pierdute de timp De cu zori și până în seară Eram un zimbru, neînblânzit Și îmi pierdeam ochii, prin crengi Prin frunze înecate, în rouă și

Azi, scriu cuvinte pe care..... numai tu, poți să le înțelegi numai tu, poți să simți căldura și rostul lor Tu, înger decăzut din infern ; frunză ocolită de gerurile iernii ; liră fermecată

Așterne primavara, Doamne Să ard cu soare și ploi Să încerc să cuprind prin cuvinte Pământul cel rece si închis în noroi Așterne iar lumina, Doamne Să văd cu ochii mei cei orbi și

De ce sa plang? cand in jurul meu, lumina, se ascunde iar de pasii care curg si timpul trece Inchis in vreun mormant Doar eu raman si pasii care curg cand firul alb din paru-mi incet se

soarele roșu, ca vinul cel mai bun se așterne peste lacrima văzduhului, norii se cern în adierea vântului, iar florile plâng, în așteparea unui zâmbet. pădurea e arsă și plină de

De as putea sa sparg O piatra,cu un gand De as putea sa aduc Lumina pe pamant De as putea cunoaste Privirea ta senina Si oamenii cei morti Uitati si fara vina De as putea sa cred In tot

E stins iar pământul, și doare Tăcerea din nopțile ude Prin suflete stinse și inimi murdare Noroiul din gând, se ascunde Și mor vise neîncepute În suflet stins, fără viată Prin clipe de

Priveste draga mea, ce sfant ni se zideste In ceruri o cetate plina de lumina Iar slujitorii nostri scosi dintr-o poveste Cuprinsi de frica noastra ni se inchina

Căutător la porți de infern, trag după mine clopotele rupte și sfărâmate ale neființei, alerg către iluzie cu aripi arse de vânt, îmi caut speriat ultima secundă de neliniște care șterge

Mă pierd în necuprinsul ochiilor tăi Sirenă, care plângi în marea mea albastră Și mă alergi mereu, în necuprinse zări Ca apoi să-mi fi ploaie, și lacrimi, în viață Mai stau o zi, sau poate o

As fi vrut sa te cunosc Copil tacut ce in trupu-mi ai zacut candva Dar mi-a fost teama si stiam ca nu are rost Sa-ti preschimb intr-o durere, toata fericirea ta Dar

Te iubesc cu marea care cerne De ani și ani, aceleași vise Te iubesc cu soarele ce arde Stinghere amintiri din lacrimile stinse Te iubesc cu vise de copil Înlantuit în doruri efemere Te

am albit ; și ochii mei îmi sunt străini mâinile mele m-au lovit și acum mă doare tăcerea pașiilor mei ce s-au rătăcit pe străziile pierdute ale sorții ; nu mai aud nimic, dar încă mai

Altar al nebuniei ,deschide a ta poarta Sa intram noi,nebunii fara vise Sa intram noi toti intr-o lume moarta Si cu foc din ceruri ,nopti sa fie aprinse Sa

ești mîngîierea zilelor senine ești calea timpului ce vine ești cupinsul, necuprinsul soarele și paradisul scumpă doamnă tu ești preafrumoasă toamnă amăgiri și lacrimi ești singura care

Iubito cu chip ce mi-e drag Cu părul atins de cerul senin Cu zâmbetul dulce și sufletul cald Iți cerni iar prin soare, mirosul de crini Iubito cu aripi de inger Mă arzi cu iubirea ce

Florile , sunt lumea largă Pentru cei ce vor, să vadă Frumuseți prea trecătoare Prin timpul care arde în soare Garofiță O dulceață O prințesă preafrumoasă Cu ochi albi ,ca de

Am stăpînit odată cerul cu un zâmbet Cu o lacrimă, am cuprins nesfîrșita mare Iar stăncile, în taină, le-am preschimbat în cântec Și stăpân am fost, în necuprinsa zare Iar tot ce

Suntem minunea de a trăii, Amintiri cuprinse în vise , Suntem lacrima de o zi Ce se scalda în clipe stinse ; Suntem munți, suntem izvoare Natură moartă într-un tablou Suntem ploi, scăldate-n