Vasile Bledea - Budesti

În privirea unui absolut În cuvinte șterse de lumină Ochii mei, tăcere s-au făcut Și au murit, uitați, de a sorții vină În tot ce nu era, s-au regăsit cuvinte Ce scaldă nevăzute, dureri

Între atâtea mii de vieți ; între atâtea mii de vise călătoare ; omul aleargă nestingherit, să cuprindă, cu brațul ochiului stâng tăcerea aprinsă în lacrimile cerului ; să stingă lumina

Iarăși e frig, și e iarnă, iubito Și ninge afară, cu fulgi de argint În aripi de îngeri se așterne cuprinsul Iar raiul coboară, din nou, pe pământ Se înbracă pământul în alb și

" te iubesc " aceste cuvinte spuse cu ploaia și zile însorite spuse cu dorul, cu lacrimi, cu vise spuse cu cerul, cu stele aprinse " te iubesc " cuvinte străine spuse de tine, iubito,

Să îincep cu tine ,soare Cu arșiță pustie Cu munți și cu izvoare Cu dealuri și câmpie Să încep, codrule, iarăși cu tine Cu crengile-ți rupte de aprigul vânt Cu poteci ascunse, ce-ți dau

Adio tacere, ce ascunde lumină Prin clipe uitate și nopti de iluzie Căci viața pierdută, în noaptea senină Se închide în lacrimi, durere și vise Ce departe sunt de tine Altar al suferinței

A cazut din cer lumina Doamne, si s-a intunecat Cotropiti de dor si vina In ceruri, noaptea s-a lasat Si din marea cea pierduta Rasar idei si vise stinse Din calea cea intunecata Ganduri

Uitat de timp si ars de soarta In cer de lacrimi te-ai pierdut Un vis ce nu vrea sa priceapa Umezeala din mormant Caci tu te crezi nemuritor Si renasti mereu prin moarte Ramai un suflet

Se întuneca clipa și simt iar furtună Iar norii cei negri în ceruri se adună Un ultim sărut și privirea din urmă Din ochii mei orbi ,fac lacrimi să curgă Te văd cum râzi, nepăsătoare parcă Te

Îmi aduc aminte de tot ce mă leagă de locul în care alergam cateodată nepăsător că timpul se pierde în zare alergam nefiresc, pe drum, pe cărare atent să nu calc cu ochiul, vreo floare Îmi

Vin naluci de pretutindeni Amagirea sa ti-o ingroape Sa te inchida in morminte Printre flori si printre ape Vin povesti cu regi si zane Sa-ti cuprinda a ta viata Sa te inchida intr-o lume

Azi, m-am rătăcit prin fericire Prin locuri uitate cu brazi și lumină Și am cautat un strop de nemurire Prin zidurile vieții, uitate în ruină Azi, lumina m-a orbit Și pentru întâia oară, m-a

Umil ,tacut ,in vis intens In avantul sortii il cuprinde viata Neintelegator de lume ,toti pe el l-au inteles O pagina de carte in mana ii ingheata

Esti ca o dulce primavara Care stinge iarna grea Tu esti floarea cea mai rara Rasarita in viata mea Esti frumoasa, draga mea Precum un inger ce din vis Imi trimiti in clipa grea Un sarut din

Azi, scriu cuvinte pe care..... numai tu, poți să le înțelegi numai tu, poți să simți căldura şi rostul lor Tu, înger decăzut din infern ; frunză ocolită de

Iubito, ce soartă ne-a fost dat să avem de la început, am știut că zâmbetul tău, o să mă doară că lacrimile tale, o să mă ardă dar am continuat să zâmbesc , să plâng alături de tine Îmi

De la tine, nu mai aștept nimic Nici măcar un zâmbet, nici măcar durere Căci cu lacrimi arse, de năvalnic vânt M-ai făcut uitat, și zilele îmi sunt grele De la tine, am pierdut, și

ce ai vrea tu acum ce ai vrea să mai fiu un soare ce arde în deșertul pustiu sau luna ce plînge, pe cer cenușiu sau îngerul morții ce trece în grabă prin vieți risipite, prin fulgi de

Iubito, ce frumoasă ești Precum izvorul cel de munte Precum floarea de cireș Care-mi cade peste frunte Și sărutul tău, tăcere Ce mă poartă peste veacuri Să caut dor și mângâiere Printre vise

Doamne, iarăși sunt pământ Închis în negrul meu mormânt Trist și vesel, râd și plâng Doamne, iarăși sunt pământ Sunt vis, în dorul meu adânc Lipsă seacă de cuvânt Doamne, iarăși sunt

Astăzi, mai presus ca niciodată e lumină, în inima mea căci eternitatea privirii tale m-a făcut să plâng, în uitare să-mi ascund soarta, în adâncul sufletului tău și să te privesc Căci eu

Am tăcut, și tăcerea mi-a fost moarte În oglinzi purtate, de ape involburate Și cuvântul meu, s-a preschimbat în fapte Înlănțuit am fost, și șters, precum o carte Am iubit, și

Când sunt singur, iubito, si plâng Cerul mă arde cu foc și lumină Și caut alinare, în ultimul meu gând Ce zace, precum Zeus, în ruină Când sunt singur, iubito, și plâng Cu lacrimi de înger,