Poezie
Iluzia morții
1 min lectură·
Mediu
Căutător la porți de infern,
trag după mine clopotele rupte și sfărâmate ale neființei,
alerg către iluzie cu aripi arse de vânt,
îmi caut speriat ultima secundă
de neliniște care șterge umbra pașiilor tăi,
alergând mereu către sfârșit și cern în mine tăcerea,
durerea nesfârșită a unei morți care se apropie,
fericirea clipei întunecată de soarele ascuns în noroi.
Cerul albastru se prelinge
pe obrazul meu de sticlă,
cu un singur zâmbet ochii mei cuprind
stropii de sânge care cad neîncetat
peste aripile îngerilor prăbușiți în neant.
Îmi caut un loc fericit,
ascuns de otrava cuvintelor,
ferit de furtuna pietrelor ascunse în suflet,
căci moartea e destinul neîmblinzit al vieții,
iar viața e moartea destinului.
Clipa, pahar cu otravă
băut de însetatul orb visător la lumina
neprihănită a unui gând.
Soarta, piatră căzută din cer
peste clipele murdare.
Sunt eu, Doamne,
iluzia Ta târzie,
visul Tău pustiit de cuvinte,
cerul Tău însetat de lacrimi.
001.867
0