Vasile Bledea - Budesti

Astăzi, mai presus ca niciodată e lumină, în inima mea căci eternitatea privirii tale m-a făcut să plâng, în uitare să-mi ascund soarta, în adâncul sufletului tău și să te privesc Căci eu

Să îincep cu tine ,soare Cu arșiță pustie Cu munți și cu izvoare Cu dealuri și câmpie Să încep, codrule, iarăși cu tine Cu crengile-ți rupte de aprigul vânt Cu poteci ascunse, ce-ți dau

Iubito, ce soartă ne-a fost dat să avem de la început, am știut că zâmbetul tău, o să mă doară că lacrimile tale, o să mă ardă dar am continuat să zâmbesc , să plâng alături de tine Îmi

Adio tacere, ce ascunde lumină Prin clipe uitate și nopti de iluzie Căci viața pierdută, în noaptea senină Se închide în lacrimi, durere și vise Ce departe sunt de tine Altar al suferinței

Când sunt singur, iubito, si plâng Cerul mă arde cu foc și lumină Și caut alinare, în ultimul meu gând Ce zace, precum Zeus, în ruină Când sunt singur, iubito, și plâng Cu lacrimi de înger,

E stins iar pământul, și doare Tăcerea din nopțile ude Prin suflete stinse și inimi murdare Noroiul din gând, se ascunde Și mor vise neîncepute În suflet stins, fără viată Prin clipe de

Iubito cu chip ce mi-e drag Cu părul atins de cerul senin Cu zâmbetul dulce și sufletul cald Iți cerni iar prin soare, mirosul de crini Iubito cu aripi de inger Mă arzi cu iubirea ce

Așterne primavara, Doamne Să ard cu soare și ploi Să încerc să cuprind prin cuvinte Pământul cel rece si închis în noroi Așterne iar lumina, Doamne Să văd cu ochii mei cei orbi și

Azi, m-am rătăcit prin fericire Prin locuri uitate cu brazi și lumină Și am cautat un strop de nemurire Prin zidurile vieții, uitate în ruină Azi, lumina m-a orbit Și pentru întâia oară, m-a

Te iubesc cu marea care cerne De ani și ani, aceleași vise Te iubesc cu soarele ce arde Stinghere amintiri din lacrimile stinse Te iubesc cu vise de copil Înlantuit în doruri efemere Te

Se întuneca clipa și simt iar furtună Iar norii cei negri în ceruri se adună Un ultim sărut și privirea din urmă Din ochii mei orbi ,fac lacrimi să curgă Te văd cum râzi, nepăsătoare parcă Te

De as putea sa sparg O piatra,cu un gand De as putea sa aduc Lumina pe pamant De as putea cunoaste Privirea ta senina Si oamenii cei morti Uitati si fara vina De as putea sa cred In tot

Vin naluci de pretutindeni Amagirea sa ti-o ingroape Sa te inchida in morminte Printre flori si printre ape Vin povesti cu regi si zane Sa-ti cuprinda a ta viata Sa te inchida intr-o lume

Îmi aduc aminte de tot ce mă leagă de locul în care alergam cateodată nepăsător că timpul se pierde în zare alergam nefiresc, pe drum, pe cărare atent să nu calc cu ochiul, vreo floare Îmi

Esti ca o dulce primavara Care stinge iarna grea Tu esti floarea cea mai rara Rasarita in viata mea Esti frumoasa, draga mea Precum un inger ce din vis Imi trimiti in clipa grea Un sarut din

Uitat de timp si ars de soarta In cer de lacrimi te-ai pierdut Un vis ce nu vrea sa priceapa Umezeala din mormant Caci tu te crezi nemuritor Si renasti mereu prin moarte Ramai un suflet

Doamne ce suntem noi, Doamne? suntem fericiti?, sau poate toti suntem vise desarte caci nu avem nimic pe lume eu sunt ascuns iar tu ,minune nu avem viata nu avem vis eu sunt

A cazut din cer lumina Doamne, si s-a intunecat Cotropiti de dor si vina In ceruri, noaptea s-a lasat Si din marea cea pierduta Rasar idei si vise stinse Din calea cea intunecata Ganduri

Un gand macar , un dor de infinit Sa cuprind in brate dulcele cuvant Sa iubesc prin vise ,chipul de pamant Ce dulce si ce trist e sacrul meu avant Ultimul suspin , venin de intelepciune Clipe

De ce sa plang? cand in jurul meu, lumina, se ascunde iar de pasii care curg si timpul trece Inchis in vreun mormant Doar eu raman si pasii care curg cand firul alb din paru-mi incet se

Doamne, iarăși sunt pământ Închis în negrul meu mormânt Trist și vesel, râd și plâng Doamne, iarăși sunt pământ Sunt vis, în dorul meu adânc Lipsă seacă de cuvânt Doamne, iarăși sunt