Vanghele Ion

Va multumesc pentru aprecieri.Nu fac decat sa ma caut,ori lucrul acesta va dura putin.Apoi toate se vor schimba.Orice as face insa,apreciez faptul ca Dvs.scrieti o poezie care si pe mine ma unge la suflet.Haideti sa facem o competitie,ca un joc.Sa scriem poezia poeziilor.Sau cine scrie cea mai frumoasa poezie.Premii?O sticla de bere,sau o cafea si o tigara.Ce ziceti?

Multumesc pentru lacrima bahica,dar atunci inseamna ca voi fi beat de doua ori:pentru ca am gustat din cupa poetului,si m-am aromit cu o ulcica de murfatlar.Mi-au venit in minte niste versuri aiurea,pentru ca mie imi place mai mult sa vorbesc cu voi oamenii,si am sa te rog sa le asculti.Evident ele nu au dulceata cuvintelor tale,care au ceva din solemnitatea unui preot care oficiaza un ritual:
Sunt crengi ca de ceara,si arbori ce tipa,
Si frunze cu aripi in vanturi batand,
Iubiri care mor,sau doar se-nfiripa,
Si ploile toamnei peste toate cazand.
Iar oamenii trec prin tarana baltita,
Cu tipatul noptii rasturnat in cocori,
Cu doruri muscand din iubiri cu ispita,
Umbre-ale zilei,efemeri trecatori.

Suna sfasietor de banal atunci cand spun ca imi place.De fapt mie imi plac toate poeziile frumoase.Iar atunci cand o intalnesc pe strada,nu pot decat sa ma inclin in fata ei si sa soptesc cu vocea gatuita de emotie:Sarut-mana.Si s-o vad cum dispare in peisajul citadin invaluita in dantela ei ca intr-un parfum.

Sunt mort dupa scoici,plauri,trestia inalta si soaptele nesfarsite ale pestilor,plimbandu-se curiosi pe malul apei,sau pe al apei mal,ca sa vada cu ochii lor nebunia unei lumi care se topeste intre un sunet de armonica,si sunetul aspru al luntrilor trase pe nisip.Iti spun imi place si plec cu o bucatica din Dobrogea,in inima mea.

Imi place ideia cu rontaitul.Cateva fursecuri acolo,o maslina,un biscuit,un pahar de apa,de suc sau murfatlar..O tigare si o cafea si pe urma jocurile acelea..Deja imi lasa gura apa.Glumesc.Sigur ca ai cititori.Cel putin aici,mai exista si unii care stiu sa scrie.La mine te plimbi ca intr-o gradina exotica,plina de iubire.Numai ca oamenii nu mai iubesc in ziua de astazi.Poate doar poezia unei anemone frumoase,care poarta numele tau,risipit in aromele toamnelor.

Frumos.Iata o definitie,care nu exprima nici pe departe,frumosul.Pentru ca frumosul se autocreaza,dintr-un poet,dintr-o pagina alba,dintr-un creion,si din foarte multa iubire.Atunci frumosul devine,sau atinge sublimul,iar lacrima din coltul pleoapei,iti contureaza imaginea de suflet a emotiei,ceea ce face ca frumosul sa devina omenesc.

Sa nu aveti niciodata incredere in prietene,si mai ales in cele din copilarie.Aparitia ei \"intamplatoare\" ar trebui sa va puna pe ganduri.Nici o prietena nu apare asa,sarind peste timp,cum ai sari coarda.Ea vrea ceva.Si noi vrem ceva.Dar in timp ce aceea este materialista,noi dorim sufletul poetului si florile pe care le seamana in gradina sa.

O poezie interesanta scrisa cu nerv.Mie mi-a placut.Ca sa fiu sincer cu Dvs.,mie imi place si pisica vecinei,in ce priveste vecina,problema este negociabila.Daca isi da jos mustatile si negul de pe nas.Acum fara gluma,scrieti foarte frumos.De-as scrie la fel ca Dvs.as pleca in Italia.

Imi place cum ai scris.Sigur,colega care a scris mai inainte,are dreptate.Eu as fi pus de exemplu si vreo trei bodyguarzi inarmati pana-n dinti cu mitraliere ,grenade si pe Silvester Stalone sa devina un Rambo care pazeste gradina Raiului,adica iubirea vesnica.Pentru eventualitatea ca iubirea nu este chiar atat de vesnica asa cum credem intotdeauna la inceput, si vrem sa evadam din muntele cu care ne-am inconjurat,fa rost de un picamer,sau construieste dinainte,o iesire secreta.Sa stii ca am glumit cu tine,si poezia ta imi place.Scri-o asa cum simti tu.Cand vei simti altfel,ai s-o scrii intr-un alt registru emotional.Nenorocirea se va intampla dupa aceea.Parca vad ca febletea ta o sa bata plin de disperare la usa,si o sa-ti ceara mana,sau in sfarsit ,mai mult decat mana,iar dupa aceea ai sa scrii poezii de femeie maritata.Scrie acum,scrie mult si nu te opri,pentru ca esti o floare pe cale sa infloresti.Si stiu ca ai sa fii cea mai frumoasa floare din univers.Am citit in cartea destinelor.

Cred ca si Iona a vrut sa reformeze lumea.De aceea l-a papat balena.Daca vrei sa te pape reptila,nu-i nimic.Am sa ma transform in Sf.Gheorghe,si am sa te scap de ea,pentru ca reptilele nu au voie sa pape o poeta si o ziarista ca tine.Si pe urma reptilele nu au nici dinti,iar dentistii nu se dau in vant dupa ele.

O usoara vulgaritate,care umbreste poezia ta.Poezia nu trebuie sa fie niciodata vulgara.Ai reusit sa dai niste imagini superbe,ca apoi sa le ingropi intr-un cuvant odios.Aceasta nu este o dovada de barbatie,cum nu este nici fumatul, betia pana in zori,sau cuvintele triviale.Acestea sunt puse intotdeauna in relatie cu un anumit nivel de cultura,care tie nu-ti apartine.

Toate clipele pe care Mosul le-a ingramadit in pantoful meu stang,au strigat- fara glasul trandafirilor,pentru ca numai doamnele au gradini la purtator si pot oricand sa ne raneasca ziua cu o floare frumoasa,ca ochii lor minunati,-\"La multi aaani!\"Pai daca sunt atat de multi,de ce nu i-am imparti?Uite,eu am sa iau numai o ora,ora in care toate petalele devin adulte,iar restul anilor,am sa-i transform intr-o scara,pe spirala careia sa va intoarceti din nou in copilarie.Sa fiti bolnav de amintirile cele mai frumoase,de iubirile despre care nu ati povestit niciodata nimanui,sa va fie foame si sa muscati din marul acela pe care inca il tineti in palma,ca dintr-o gura calda de femeie.La multi ani sfantule.Si indura-te de noi , de ne loveste cu nuiaua poeziilor tale,pana o sa ni se umple sufletul de lacrimi.

Un univers strans intr-un cuvant.Dar acest univers canta,daca stai noaptea doar o clipa pe intuneric,sa-i auzi fosnetele.

Frumos si simplu.Sunteti un fericit ca acest caine,nu vi-a furat pantofii sa-i roada preocupat in vreun colt de strada,pe unde masinile nu trec,fiindca nu sunt nici politisti,nici semne de circulatie.Si el,cainele,dupa ce termina cu destramarea acestor obiecte la fel de importante pentru poeti,ca si pentru muritorii de rand,sa-si ridice codita prietenos,dand din ea admirativ pentru Beky,cea cu fundite rosii si cu botul la fel de dulce ca o ciocolata,sa o priveasca cu ochi lacramosi de margica si sa exclame cu un latrat:\"L-am cunoscut draga pe poetul Liviu Nanu\".\"Si cum e draga?\"\"E foarte bun.Mai ales pantoful din dreapta a fost minunat.\"Ceea ce am scris aici,a fost o gluma,banuiesc ca aveti simtul umorului,dar bucatica cu bucatica,reconstituit peste timp,se va zice despre Dvs.:\"A fost un om mare\".Si oamenii habar nu au,cruda ironie,ca acest om si poet,este acum langa ei,este cel care vede sufletele si le spune povestile lor nescrise.

Va rugam nu mai puneti intrebari din acestea.Va dati seama ce raspunsuri primim noi,muritorii de rand,atunci cand comitem acest pacat al cautarii identitatii?Eu unul am momente cand ma transform in frunze,si aud pantofiorii doamnelor rontaind ca niste soricei grabiti din tacerea din mine.Alteori,dar numai cand este luna plina,ma transform in varcolac,si as vrea sa mananc luna,asa cum unii mananca ciocolata,aruncand ambalajul acela crocant in iarba,ca sa se transforme in licurici.Si eu atunci,calc cu labutele mele pe intuneric,iau in gura o stea si o las in parul femeii ploaie,sa o mangaie pe pletele matasoase ca un sarut.Pana la urma,ce daca puneti astfel de intrebari?O sa ne intalnim intr-o poiana arsa de luna,iar nebunul de Vasile,cainele meu muzicant,o sa-mi ceara muzicuta si eu am sa urlu insomniac la luna, o cantoneta de Toto Cotunio.

Probabil ca imi plac demonii.Pentru ca sunt niste ingeri ,ce-i drept cu aripile putintel creponate,carpite pe ici pe colo,ceva mai mult poluate,asta li se trage de la mahorca,pentru ca fumeaza mult,ii dispera pe ceilalti ingeri,sunt obraznici si spun bancuri desucheate.Probabil ca o sa va intalnesc ingerul,in spatiul gotic al unei catedrale sau biserici intunecate,cu vitralii care plang,intr-o poezie de Eminescu.Acolo voi fi un demon,ascuns undeva,dupa o cruce cu bratele in forma de \" L \",chiar,exista cruci cu brate in forma de \"L\"?La unul dintre capete stau eu,la celalalt,ingerul Dvs.,ne privim asa,cercetator,ne pipaim cu privirile,sa simtim pielea fina si penele acelea uimitor de albe si de moi,cum Dumnezeule au ingerii acestia penele asa de moi,parca sunt petale de trandafiri,nu maini de tarana si nu poarta ca un stigmat zambetul obosit al unui biet demon care trage la osia lumii.Aiurez.Important este sa nu va pierdeti ingerul niciodata.Eu l-am pierdut,si de aceea am devenit demon.De aceea traversez marile mele mari de intuneric insomniace,ca sa-l gasesc,dar aripile mele sunt de lut,toamna fosnesc de frunze moarte,si uneori se intampla sa cada,ca disperarea pe cel singuratic,in ploi care nu se mai termina niciodata.Dvs sunteti o steluta.O steluta mica si vie,care a plecat asemenea lui Hiperion,sa-si regaseasca ingerul.Si eu vad acolo sus pe cerul noptii,doua stelute care alearga una dupa alta,se imbratiseaza si ard,transformand acest inceput de mileniu,in lumina.

Unul dintre motivele pentru care trebuie sa ma las de poezie:Citirea unei poezii de Teodor Dume.

O lume reala...Discutam chiar astazi cu cineva despre lumi si convenisem ca lumile se impart in trei:lumea reala,lumea viselor,si lumea virtuala.Si dintr-o data mi-am dat seama ca noi nu ne miscam intr-o lume reala,ca realul,este tot un semn pentru vis sau pentru virtual.Si atunci am inteles,de ce unele intamplari pe care le traim,sunt atat de ireale,incat asteptam sa vedem intr-un copac sa apara o semiluna de dinti vorbitoare.Daca lumea aceasta reala exista totusi,unde este oare granita ei?

Cuvintele nu va sunt sarace,d-le Dume.Nu uitati ca ele apartin lui Dumnezeu,si ca Dvs,nu sunteti decat instrumentul care face sa ajunga la fiecare dintre noi,samanta divinului,ca intr-o noua Facere.Cuvintele Dvs.,desfac pe aceasta taraba a vietii in care uneori ne simtim stanjeniti ca niste albatrosi aflati pe puntea unei corabii,lumi intregi,galaxii de dragoste,de pasiune si mde moarte.Cuvintele Dvs.,construiesc orase,castele si fac din fiecare femeie o printesa.Dvs.,nu cersiti,pentru ca Dumnezeu nu poate cersi.Dvs.,ne invatati ce este darul,si ne daruiti magia cuvantului ca pe o binecuvantare,ca pe o impartasanie.

Cate demisii nu depunem si noi in fiecare zi si viata merge inainte,tinand cont numai de semnalele ei secrete.Dar demisia demisiilor,chiar:exista o demisie a demisiilor,o mama a tuturor demisiilor,pe care daca o depui,nu stii niciodata ce se va intampla?Poate ca trenul nu se mai opreste la Bucuresti,ci la Paris,sau in Triunghiul Bermudelor,ori in constelatia Capricorn?Poate daca iti depui demisia,iarna se va preschimba in primavara si atunci va ninge cu flori peste pasii nostri care au sangerat pe drum?Eu cred ca daca poetul isi depune demisia demisiilor,atunci o data cfu aceasta demisie,se stinge o lume.