Poezie
oameni care mor
2 min lectură·
Mediu
ați întâlnit vreodată oameni care mor ?
la început nu îți dai seama
că tocmai ai întâlnit un om care moare
oamenii ăștia sunt atât de mulți
și seamănă atât de bine cu ceilalți
încât vei dori în mod sigur să încetinești mersul căutându-ți pălăria
dar după ce s-a depărtat de tine
simți dintr-o dată nevoia inexplicabilă
să deschizi prima poartă cu care începi drumul
să încălzești prima bancă care ți-a ieșit în cale
să îți scoți din pachet prima țigară care vrea să ardă
până la buze
și așa puțin câte puțin împingi cu gura sângerie
fumul căruia nu îi mai e frică de tine
când ai aflat cărui fapt datorezi asta
omul acela deja nu mai este
tu continui să faci ce ai făcut și până atunci
cu ușile cu băncile cu țigările adică
să calculezi totul până în amănunt
să pui milimetric ochiul pe balanță
încărcând scăzând întâmplările care până la urmă
nu te-au cuprins
când omul care moare îl întâlnește pe celălalt
fața i se face ca argintul
picioarele îi devin mai mici
aripa ceruită ținută în secret îi cade grea de sub haină
iar când atinge pământul
o dâră lungă de foc se prelinge în urmă
până la păsările cu penele arse care prinzând-o în cioc
își învață puii să zboare
033632
0
tu continui să faci ce ai făcut și până atunci
cu ușile cu băncile cu țigările adică
să calculezi totul până în amănunt
să pui milimetric ochiul pe balanță
încărcând scăzând întâmplările care până la urmă
nu te-au cuprins
pasajul citat incita la fatalitate, asta e cel mai greu ca viata merge mai departe. a, si finalul cu puii parca e o reinnoire, o renastere in altcineva.
:(
mcm