Îți scriu, măicuță, să ști cum este cu trendul, poate tu de acolo să-l îndupleci pe Bunul.Eu, așa cum m-ai învățat, am dezgolit bradul de moș și am făcut un fel de sabie și mă lupt, mă lupt...Să ști
-Hei, vestitorule de zori,
De ce îmi cânți de-atâtea ori
De ce mă minți că este zi
În noaptea plină de stafii?
Pe cer și stelele, și luna
Te prind în faptă cu minciuna.
-Dar nu de zori vreau
Să vă povestesc copii,
Întrebările sunt mii
Cum de oare s-a format
Curcubeu împăunat?
S-a format și se formează,
Când plouă pe la amiază
Și e soare sus pe cer,
Este, Doamne, un
Într-o simplă dimineață
Răsucit pe-un fir de ață
Păpușarul de paiață
Învârti privirea hoață.
Strunind albii bidivii
La mândrețea de copii
Bidivii de câlți și pluș
-Hai, măi cai acuși,
A fost de mult, aș vrea să spun,
O gărgăriță sub un prun
Ce mai tânjea în dimineață
Să-i dea sărutul de verdeață.
Și vrând să-i dea o-mbrățișare,
Simțind că este mult mai mare,
Aripile și-a
Se pare că am întâlnit undeva cuvântul te iubesc, și doină, și horele noastre, credeam că au dispărut, că au fost șterse dintr-o singură gumă, în schimb a rămas tupeul unei filozofii prost înțelese.
Iată cum plouă și plouă, vă spun,
Oceanul de frunze se prelinge pe drum,
Tumultul din noi, ce vuiet nebun!
Apare și toamna, apare acum.
Iar luna e, doamne, un vas de tăciuni
Și plopii înalți,
O integrală ai să fii
În torul tău de păpădii
Cubul e prins...
Într-un cuprins.
Și de-o aplici ca un volum,
Reâncarnează-te postum
Și fă-i lui Enigel eclipsă,
Să scoată cercul din
Ce credeți că am aflat eu despre el? Mai mult decât nimic, era și nu era, avea o față care nu era față, un cârpător, sau cum să-i spun, ceva nedefinit, poate că doar eu nu-l percepeam ca pe o ființă.
Străjerii prinși în evul mediu
Au inventat un tetraedru.
De suprafața cea mai mare
Au agățat două picioare.
Mândru de fapt, străjerul Ion,
Fără picioare, într-un baston,
Cu o eșarfă și
El și-a găsit să cânte iar
La un buton butoniar,
Iar toba lui din mandolină
Era o tobă tamburină.
Și când a vrut să-ncheie-n vers
Cântecul lui, cu pași de mers,
Ca un motan, cotoi
O, de-aș vorbi de timp, mă îndoiesc
Și de secunda craiului ceresc,
De mi se pare ora un minut
Și de-l pătrund cu gândul, a trecut.
De ce copil, mereu am frământat
Secunda kilometrului
La umbra frunzelor de soc
Meridianele se-ntorc,
Bătrânul ceas e un oval,
Iar doina surdă, un caval.
Se-aud cocoșii dimineții
Cum cântă pe sub pâcla ceții
Și imbrăcată-ntr-un palton,
Dă glas
Un gutui amărui,
Cam sărit din groapa lui,
Alelei, alelei
Câtă umbră dă la tei!
Ce-a făcut, ce-a crezut,
Că e fiul lui născut,
Că rodește-același fruct
De-i dă toamna un sărut.
Și cum sta
Pictoru-i orb, muzicantul e surd,
Iar eu n-am să pot să reduc la absurd
Masa tăcerii cu tăcerea din ea,
Voalul mireasă cu voalul perdea.
E una în toate ce vrei să le spui,
Înțelesuri sunt
ziua 1
azi este război mâine de-abia voi colinda pădurea
cu tolba ta de Pegas
semințele veștile cele bune o nouă pădure de pace.
ziua 2
iar eu munte de scrisori necitite
mă iartă că nu...
la
Eu am întrebările mele, când nu știu să răspund, le pun pe foi, iar probabil când voi ști va fi fost prea târziu.
Undeva, într-un colț rătăcit, câlțoși, măslinii și clisoși, ca ochii uitării,
Plânsul de la bucium,
Dealurile zbucium,
Ignatul din noi,
Sânge pe altoi.
Drumuri de alun
Și podeț de prun,
Toate le-or distruge
Apele năluce.
În milisecundă
Toate mi se udă
Și mă
Aloe, vis și catifea,
Demon păpușă-ntr-o andrea
Ucizi ghețari și picături
I se preling cu tâlc pe nuri.
Ehei, bătrân cu ochii duși,
Eucalipt de seră-n pluș
Ofrandă, somn și vis abrupt
Cum
Odată pe an
piticii,
cei șapte
dau în alb
peste căsuța lor
din pădure.
Atunci o prind
în pioneze
și o pun la uscat.
De aia,
prințul când vine
o găsește de fiecare dată
aceeași.
Cum macină moara de piatră
Și de-o vezi în oglinda ciudată,
În sân să îți scuipi de trei ori!
De te miri, de te-nchini,
Ea macină flori.
De te miri, de te-nchini, pe-nserat
De parcă și luna o
Într-o ploaie de umbrelă,
Precum turla pe capelă,
Se ruga o pălărie
Ține-mă, ploaie, și ție!
Vai, ce rău mă mai plouași!
Vine toamna și eu...aș!
Peste toamna promenadă
Vine ploaia cu
1.
Unu-i jos,
Unul pe noi,
În total suntem doi,
Eu pe gândul de apoi...
2.
Levitația mă doare
De la cap
Pân-la picioare,
Dar pe ele, păsări goale...
3.
Microscopic,
Gândoscopic,
Tăietoare
Lexicul atroce-nconjurat
Ca și potența de bărbat
Necum târâș printre cuvinte,
Acceptă deci și ia aminte.
Un critic verb și costeliv,
Mă doare scrisul colectiv,
Neologismul cum
