Poezii

Cum să faci dintr-un arici Buzdugan să facă plici? Sau pe un triunghi echer Înțepat în colț să pier. Echilibrul mi se pare A fi ață la picioare, Sau la gât și rău mă doare Echilibrul pe

Am pașii plini de umezeală Semințele îmi cresc în poală De tei, de maci și de bujori De câte ori, de câte ori? Și nu mai fie nici un sclav Pierdut de vreun amor bolnav Și nici poemul ce

Venit pe seară de la vreun ospăț Cu vin de soi, bacante și puțin dezmăț, Solfegii de alămuri mai cântă în urechi, Iar în cuier atârnă aceleași haine vechi. Cum scârțâie o ușă, deschisă-n miez

A coborât pe geamul clar, Era sub patul de spital, Lălâia, la etajul zece, În mână coasa o întrece. Fâș, fâș, ia suflete acum, Fâș, fâș, e la mijloc de drum. -Dar stai, nebuno, bălălâie Și

Știți, poezia e ca un dans Dacă poți să-i faci un pic de balans, E ca un întins șevalet, E ca și cum ar fi...nepictatul portret. Nu mă credeți? Vă rog încercați, Puneți pe foaie o literă

Trei și trei, Iată-s trei, Cum răsare din bordei Cifra trei. Grațioasă, Dar borțoasă, De ne lasă Întinși pe masă. Evoluați, Trei bărbați Latinizați Liniuțe-n cap și

Și de privesc între oglinzi, Simetric sunt și tu mă vinzi În târg, baracă, iarmaroc Crezând că îți aduc noroc. Mă tai pe mijloc și mă-ndoi Și două mâini și doi ochi goi Și-n simetria de

zece bâte la un car de oale mult, mult una rezolvă.

ca o candelă fără ulei îmi este nodul și nu mai pot respira simt că îmi fac multe cruci cu mâinile altora de rare doamne cine sunt eu cenușa-mi se depune pe tavanele orașului și-s pași de

În sala scaunelor goale, Ce multă lume stă-n picioare Și ce bezmetici avocați Cu legile parcă certați. Doar el pe banca mea, în spate Judecători ce-nting în noapte Pene de corbi în

Respinge-mi atomii Precum cămașa butonii, Pune-l pe fugă Înhămat cuvântului slugă. Stiloul îmi fuge pe foaie Înecat într-o pată ce-ndoaie Și crengile mâini de la coate Pământul m-apasă pe

Sub ninsa iarnă, albă, ști Diformele ei forme gri?

Mantaua cea de albă nea Și-a pus acum din nou pe ea Să-i vezi în zori, când s-or trezi, Ce bucurie pe copii! Și chiar de-i frig, și este ger, Omătul alb e un mister Cămașa albă e, vă spun, E

Cam de ignat, până-n crăciun Se taie porcul cel bătrân, Osânza, se pune toată la săpun. Atuncea nu am înțeles De ce mămicile prea des Ne zic:-Plecați de-aci Voi zgâtiile de copii! Ce, coarne

Lungi-mi-s-ar mâinele Ca urletul câinele Și fie o noapte Plină de șoapte. Din visuri lungi Nu poți s-aduci Toți puii rătăciți de cuci. Prealungă noapte Visele toate... Cât e de greu Să

În cărțile pentru copii Nici zmeii parcă nu sunt vii Și nu mai fură la Ilene Înconjurați de-atâta lene. Când două bile stau degeaba Poți să te joci de-a cioca-laba, Iar dintr-un băț de

să zicem la bară mutul Ion.distinsa judecătoare. Ioane cum ai violat.mutul Ion. la-farta-pa.la-farta-pa-la. judecătoarea.a cu forța la pat.condamnare pe viață. ce buni sunt avocații muți.recurs

Într-o mică scorburică, Pitulați, ochi de pisică, Odihnind pe-o rămurică, Cucăie o rândunică. Dintr-un salt prinsă-i captiva Ah, și ce-i curgea saliva De plăcere să o joace Și să-i rupă trei

Se zice, de vrei să-noți Mai întâi te uiți la toți, Iei o gură din băltoacă Până-ți face burta cloacă. De-ai ajuns la un nivel Apoi ține-te nițel, Dă-i din mâini încetișor Și-ai să vezi că e

-Hei, vestitorule de zori, De ce îmi cânți de-atâtea ori De ce mă minți că este zi În noaptea plină de stafii? Pe cer și stelele, și luna Te prind în faptă cu minciuna. -Dar nu de zori vreau

Să vă povestesc copii, Întrebările sunt mii Cum de oare s-a format Curcubeu împăunat? S-a format și se formează, Când plouă pe la amiază Și e soare sus pe cer, Este, Doamne, un

Într-o simplă dimineață Răsucit pe-un fir de ață Păpușarul de paiață Învârti privirea hoață. Strunind albii bidivii La mândrețea de copii Bidivii de câlți și pluș -Hai, măi cai acuși,

A fost de mult, aș vrea să spun, O gărgăriță sub un prun Ce mai tânjea în dimineață Să-i dea sărutul de verdeață. Și vrând să-i dea o-mbrățișare, Simțind că este mult mai mare, Aripile și-a

Iată cum plouă și plouă, vă spun, Oceanul de frunze se prelinge pe drum, Tumultul din noi, ce vuiet nebun! Apare și toamna, apare acum. Iar luna e, doamne, un vas de tăciuni Și plopii înalți,

O integrală ai să fii În torul tău de păpădii Cubul e prins... Într-un cuprins. Și de-o aplici ca un volum, Reâncarnează-te postum Și fă-i lui Enigel eclipsă, Să scoată cercul din

Străjerii prinși în evul mediu Au inventat un tetraedru. De suprafața cea mai mare Au agățat două picioare. Mândru de fapt, străjerul Ion, Fără picioare, într-un baston, Cu o eșarfă și

El și-a găsit să cânte iar La un buton butoniar, Iar toba lui din mandolină Era o tobă tamburină. Și când a vrut să-ncheie-n vers Cântecul lui, cu pași de mers, Ca un motan, cotoi

O, de-aș vorbi de timp, mă îndoiesc Și de secunda craiului ceresc, De mi se pare ora un minut Și de-l pătrund cu gândul, a trecut. De ce copil, mereu am frământat Secunda kilometrului

La umbra frunzelor de soc Meridianele se-ntorc, Bătrânul ceas e un oval, Iar doina surdă, un caval. Se-aud cocoșii dimineții Cum cântă pe sub pâcla ceții Și imbrăcată-ntr-un palton, Dă glas

Un gutui amărui, Cam sărit din groapa lui, Alelei, alelei Câtă umbră dă la tei! Ce-a făcut, ce-a crezut, Că e fiul lui născut, Că rodește-același fruct De-i dă toamna un sărut. Și cum sta

Pictoru-i orb, muzicantul e surd, Iar eu n-am să pot să reduc la absurd Masa tăcerii cu tăcerea din ea, Voalul mireasă cu voalul perdea. E una în toate ce vrei să le spui, Înțelesuri sunt

ziua 1 azi este război mâine de-abia voi colinda pădurea cu tolba ta de Pegas semințele veștile cele bune o nouă pădure de pace. ziua 2 iar eu munte de scrisori necitite mă iartă că nu... la

Plânsul de la bucium, Dealurile zbucium, Ignatul din noi, Sânge pe altoi. Drumuri de alun Și podeț de prun, Toate le-or distruge Apele năluce. În milisecundă Toate mi se udă Și mă

Aloe, vis și catifea, Demon păpușă-ntr-o andrea Ucizi ghețari și picături I se preling cu tâlc pe nuri. Ehei, bătrân cu ochii duși, Eucalipt de seră-n pluș Ofrandă, somn și vis abrupt Cum

Odată pe an piticii, cei șapte dau în alb peste căsuța lor din pădure. Atunci o prind în pioneze și o pun la uscat. De aia, prințul când vine o găsește de fiecare dată aceeași.

Cum macină moara de piatră Și de-o vezi în oglinda ciudată, În sân să îți scuipi de trei ori! De te miri, de te-nchini, Ea macină flori. De te miri, de te-nchini, pe-nserat De parcă și luna o

Într-o ploaie de umbrelă, Precum turla pe capelă, Se ruga o pălărie Ține-mă, ploaie, și ție! Vai, ce rău mă mai plouași! Vine toamna și eu...aș! Peste toamna promenadă Vine ploaia cu

1. Unu-i jos, Unul pe noi, În total suntem doi, Eu pe gândul de apoi... 2. Levitația mă doare De la cap Pân-la picioare, Dar pe ele, păsări goale... 3. Microscopic, Gândoscopic, Tăietoare

Lexicul atroce-nconjurat Ca și potența de bărbat Necum târâș printre cuvinte, Acceptă deci și ia aminte. Un critic verb și costeliv, Mă doare scrisul colectiv, Neologismul cum

Era un plan Contemporan Curbura lui Pe vârf de cui. În cui o stemă Și epidermă Pusă în băț Pentru dezvăț. În jos bordei În sus condei Pe plombagin Doi într-un

Timid încerc Să fac Ce nu mi-am dorit Vreodată Să-mi vând epiderma Pe foame. Sunt cel ce eliberează Identități. Poveștile mele Le-au furat hoții Când eram mic Și n-aveam paloș -

Singura femeie Și unica A fost păcălită Mult prea ușor. Ea nu avea Mamă Care să-i dea sfaturi Prin telefon. Adam în schimb O avea pe ea Și pe văru-su Șarpe.

Tu, spune-mi despre nori Când se unesc a nuntă De ce dau fulgere Și plâng? Și spune-mi despre lună Când își varsă Ligheanul de stele Sunt ochii tăi?

Le-be-den-den, le-be-den-den Se mișcă pânza de polen Eternul iată, este tern. Le-be-den-don, Le-be-den-don Se plimbă cârja în baston, Stereotipuri fără ton. Triunghiuri prinse-n

Mă duc s-aduc și-atunci se duc Prin cuiburi ouăle de cuc, Iar soarele se-nfige iar Cu sulițe prin vreun altar. Suratele se duc și vin Cu inimă de om creștin Nelogoditele sunt vai, Bujorii

Agățatoare umbre se desprind Și negurile nopții mă cuprind Și cum de flori căutătorilor Le-aș da pe floarea-florilor. În stropitoarea pomilor aș pune Otrăvuri colorate și anume: Uitare, dor