Valeriu D.G. Barbu

de astăzi este un soi de aer nou în oraș bărbații, proaspăt bărbieriți, cu ulei în păr cu gestică indafarată, pesemne le merge strong plutesc suav ca și cum asfaltul ar fi un burete cu gel ca-n

Dumnezeu umblă pe Pământ cu sufletul la gură cu mască antivirus umblă pe aleile însingurate se oprește într-un gang mănâncă pe furiș un biscuit (și pentru că uitase dezinfectantul pentru

nu contează deloc ființa ta vor să afle doar Cine sau Ce ești ca să știe să raporteze totul la nevoile lor oamenii animale de pradă dacă nu aș fi plin de mine ci gol cum v-aș mai ține

Cine a tăiat cordonul ombilical al Cerului de om Cine a învrăjbit oglinzile să îl arate trufaș Cine a smuls inima pământului și a pus-o pe cântar Cine a îndemnat gloata să-și caute fericirile

parcurg viața pe contrasens accelerez curbele le iau și nu le mai las la loc le confisc pe liniile tălpilor în care cine știe să citească așa ca în palmă sau ca în cafea aproape că mă

valsăm printre clipe două perechi transparente de mâini pe aceleași clape de pian, firele ploii tu acolo - eu aici și-un ocean între praguri aștepți să-ți deschid ușa desenată pe zidul

sunt cel mai mare poet numai că pixul fir-ar mă-sa a dracu' și curva aia ieftină de foaie au fugit împreună

Sună de intrare. Copiii se îmbulzesc pe ușa strîmtă spre sala de clasă. Au zărit la colțul culoarului venind noul prof de mate. Unul dintre elevi, mai să-l dea jos, țîșnise de la WC, cu fumul de

din oasele tale Moartea își va strunji zaruri măsluite știind câte întoarceri în prunc ți-s hărăzite, aspirând la nemurire… cum crezi că o vei putea învinge? vei conduce la groapă una câte una

s-a înrolat militar fiindcă nu a avut pantofi niciodată treceau soldații lucindu-le bocancii iar el îi urmărea cu privirea încă o jumătate de zi după ce aceștia trecuseră acum la fiecare

supraelastici când e vorba de ban, casanți în iubire dedați la moftul ultra urban râvnind pricopsire uituci la bine, absenți la răspuns, geniali plângăcioși, maeștri la râcă și la

te numără anii ca un arbitru în ringul de box unde tot tu ești adversarul e ca și cum din oglinda cerului plouă și fiecare strop se preface-n directe, upercuturi, croșeuri iar publicul

sunt un fraier d.o.c. și te acompaniez acolo înainte de ziua ta dacă mă mai închipui diferit ție sunt îndeajuns de inegal cu mine să mai poți tu concura și cu cât îți repet ceva cu atât

ne orbesc luciri secundare ne fură clipa un fur nevăzut cresc viermi din false altare - tarabe unui zeu de-mprumut trăim prezumtiv, haotic, precar iubim o nevoie simulată, indusă nutrim

soarele s-a sinucis la noi pe asfalt mașinile, înotând în aburul uscat, îl iau pe anvelope orice fotografie iese un nesfârșit contur cu creta fata morgana pe tocuri înalte până la genunchi face

la inimă nu vei face bătături de la dor precum faci la călcâie de la pantofi de la dragoste nici atât, nu vei fi acolo ca la gâtul boului de la jug ce atâta spăimoasă infatuare cum că efortul e

o femeie se agită în jurul unui trup chircit lângă bordură e căzut, să-l ajutăm cumva, săriți oameni buni trăgându-mă de mânecă întreabă: știți cumva numărul de la ambulanță? răspund privind

orice mirare e-un paradox cerul chiar nu există - ce vezi e doar ochiul tău privindu-se pe sine omul deși alt nume i-aș da această canalie mică se-alintă simulând întunerici pe

(ai tinde să crezi că poezia este de sex feminin din versuri neutre și că pixul meu foarte masculin și prepotent în coala ta caută satisfacția amândurora) ființele sunt instalații