Poezie
pripas, numele meu
2 min lectură·
Mediu
când te întorci acasă
cerul ți se pare lăsat mai aproape
iederă albastră și blândă
înfășându-te ca prima oară
pereții odăii
îți vin precum o cămașă de nuntă
părinții
și ei aplecați
pentru un sărut umbrei-tale-copil
îți par de neînțeles mai mici
când te întorci acasă
vii în trupul dintâi lepădat
cu prea multă ușurință
vii într-un basm trăit în care
lumea largă își are începutul
la fel și uimirea, mirajul plecării
pentru o viață ce-ți pare acum a altuia
aici
firele de iarbă tremură altfel
gustul bucatelor trezește liturgic
curățenia duhului tău irosit
până și ulițele par cât pasul
ce-ți amintește prima zi de școală
când te întorci acasă
nicio casă nu mai are acest nume
le poți spune doar locuințe, săli de așteptare
urzeli amăgitoare neostoind dorul
acasă rămâne o lacrimă nesăvârșită
pe obrazul cel mai curat al ființei tale
astupat cu vremea și ispitele cărora le-ai răspuns
în căutări zadarnice
ca la urmă
acum
când te întorci în această bună zi acasă
prinzi taina lui Bună Ziua
rostit de atâtea ori fără destul înțeles
nu părinții, nici lucrurile au scăzut
micșorându-se alarmant
nici nu ai crescut pe cât pari
ci doar tu-copilul retrăiești distanțele
absențelor tale
și dintr-odată uiți orice alte locuri în care
ai cheltuit turta amarnică a vremii date
să ai de drum în viață
te sărută umbra-mamă, umbra-tată
și parcă nu pe tine
ci pe nuntașii muți ai rătăcirii
care țâșnesc din trupul tău a iertare
când te întorci acasă și simți cu tărie
iminența altei plecări -
ai acolo agoniseli, o altă viață și cine mai știe...
înseamnă că ai ales să lepezi cămașa vie
iedera, tremurul firului-Cer
pe atâtea neîmpăcări
îți iei umbra-cruce-copil și
o îmbătrânești
aiurea
051.693
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Valeriu D.G. Barbu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 285
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 57
- Actualizat
Cum sa citezi
Valeriu D.G. Barbu. “pripas, numele meu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-d-g-barbu/poezie/14170713/pripas-numele-meuComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MCcare există între diferitele noastre identități ale spiritului nostru multifațetat, sunt mari și nu pot fi umplute cu gesturi și persoane care se schimbă precum un caleidoscop... Când ne întâlnim pe bulevardul amintirilor cu noi înșine în altă ipostază, nu ne recunoaștem, de parcă ar fi un străin întâlnit fugitiv, otrava unor trecute anotimpuri. Suntem măsura monolitului vieții când ne prim în cioburi chipul. Ai prins în tușă metaforică minunea de-a fii în eu, totul,
Mulțumesc!
Mulțumesc!
0
VBOttilia doamnă, nu poate fi umbră fără lumină, mulțumesc de lumină umbrei-mele- text...
Maria Elena, la mulți ani de onomastică, comentariul este o poezie, chiar mai bună decât intenția mea, mulțumesc
Maria Elena, la mulți ani de onomastică, comentariul este o poezie, chiar mai bună decât intenția mea, mulțumesc
0
NCDistincție acordată
Îmi plac toate cuvintele și toate imaginile acestui poem, simt acea abilitate de a crea imagini cu sensuri profunde, e ca o explozie care absoarbe conştiinţa celui care citește. Simt o durere care tinde către recuperarea unei ordini interioare ce pare că şi-a pierdut locul şi timpul, o melancolie adâncă din care crește o liniște albă. Semn de lumină de la mine să se vadă de departe!
Aș renunța la acel ”lăsat” din versul al doilea.
Aș renunța la acel ”lăsat” din versul al doilea.
0
VBam căutat să trimit la imaginea cerului ”lăsat” în sensul de coborât, nu de abandonat... altfel, mi-a încărunțit dorul și tot rătăcind mi-e tot mai greu să găsesc un cuvânt potrivit, chiar simt că m-am dezrădăcinat mai mult decât un pic... spuneam cândva că ”nu poți pretinde să ai aripi, totodată și rădăcini!” noi ăștia rătăciți umblăm cu rădăcinile în stomac și ne doare asta mai rău decât un ulcer, venim acasă și nu mai avem acel acasă, ne întoarcem ”aici” și acest aici nu e al nostru, trăim o stare perpetuă de dor... sărutmâna și mulțam de lumină
0
are o tristețe înduioșătoare poezia ta, cu voal de metaforă și umbre-amintiri...
foarte frumoasă poezie!
mi-a mers la inimă!