Valeriu Cercel

-Părinte, am venit, să fiu iertat, Cum sunt eu bun și plin de nenoroc, Făcui fără să vreau un mic păcat Cu-n braț de lemne bune pentru foc… -Da’ spune fără teamă măi Vasile, Ai doborât în

Plecai și io în târg, să vezi saftea, De mă sculai devreme, dimineață, Nu cred că ceasu’ unșpe arăta, Să casc un pic mai mult gura pîn piață, Da’ nu mă laud, nu e firea mea, Ca mine negustor,

Te-am căutat din nou la telefon, Gândindu-mă cu patimă la tine Și mai ales la micile buline De pe chiloții-aceia roz-bombon, Te-am mai sunat în zori, de vreo cinci ori, Pe dinți, mă iartă,

Găsit inel și verighetă De aur, optușpe carate, Cu piatră fină și discretă, Printr-un noroc tâmpit azi noapte ; În viață, toată lumea știe, Regrete ai atunci când pierzi, Dar când

Am devenit nervos de la o vreme, Făcându-se atâta tevatură, Despre o mie și-una de probleme Ce duc la-mbătrânirea prematură : Fumatul, spre exemplu, băutura, Ce pentru mine sunt de bun

Sosi domnu’ Sergent în bloc la noi, Sunat de zece ori la disperare, De-o babă pusă chiar pe tărăboi, Cu-o reclamație teribilă se pare; Ședea cu un etaj mai jos, la nouă, Chiar și pe mine

Doresc să fac o mică intervenție, Având știrbit prestigiul de bărbat, Să vă prezint și nu cu rea intenție Un lucru științific demonstrat ; În primul rând, rușine celor care Ne denumesc (ce

M-o luat din garî, ea miloasî (Pierdusem trienu’ di Șișieu) Di pi piron, aveam ș-o plasî, Bagajul deci, nu mi-era grieu; Lucra di noapti mititica Și-apoi di turî sî plânjea, Făcând pironu’ pi

Se spune că mersul pe jos, (De doctori mari și reputați) Este chiar foarte sănătos, Da’ io nu cred, nici să mă bați ; La șai’ș-cinci de ani și-un pic, Bunica își făcuse normă : Cinci

“Pierdut poșetă piele fină De damă roză cu curea, În fund și-n față cu meșină, La cârciuma de la șosea” ; Doar ce-am ieșit, eram în hol, M-am dus și eu pân-la veceu… Cu acte, ruj, aveam

Miracolul de la miezul nopții S-a petrecut un fenomen ciudat, Chiar anormal considerat de lume, Ce până azi nu a fost explicat De vr’un savant mărunt sau cu renume : Văzu Măria, că a ei

Până mai ieri, în colț la strada mare (Credeți-mă și-acuma sunt șocat) Era un magazin, vindea mâncare Și băuturi, legume, asortat…. Da’ ce poveste frate (!) ce oroare (!) Cu paznicul de noapte

De ani de zile prin străini Și cunoscându-i foarte bine, Găsesc și răi, găsesc haini, Găsesc și buni de pus pe pâine, Ce nu găsesc, asemănare Cu caracterul românesc, Fiind o diferență

Ne este teamă de păcat, De iad, de cazne, dar e scris, De prima dată s-a-ntâmplat După cum știm, în paradis ; Din pomul care-a fost oprit, (Și asta din curiozitate) Un măr în doi au

Iubitul meu, amorezat chiar bine, Sub luna plină-asear’ înflăcărat, În versuri chiar, nu mint, mi-a declarat Că e topit și moare după mine ; Ne-am despărțit ca de-obicei, se știe, (Regret

Pe bancă-n parc, azi dimineață, Citind în ziar o glumă tare, (Scrisă de unu’ fără minte Despre al nostru președinte) Da’ nu știu cum, mi se năzare Că-ncep și-njur curva de viață; Cândva

Amicii mei, ce mă citesc, De la o vreme se amuză, Fac glume rele, clevetesc (Din gelozie, mă gândesc) Și-n văzul lumii mă acuză Că aș fi inspirat de muză, Pân’ am ajuns să și roșesc ; Le-am

Luându-mă prietenește, Amicii mei mi-au cam tot zis, Să pot și eu să dau la pește Ar trebui să-mi iau permis ; Mergem mereu, de câțiva ani Și dând la pește pasionați, La știuci, la crapi

Mă luase popa, să vă spui, Când botezai pă Ion, la rost, A socotit cu deștu’ lui Pă călindaru’ ăl dîn cui, Că s-a-ntâmplat să-l fac în post ; Da’ ce rușine, io creștin, Cu-atâta lume fi’nd dă

Cățeluș cu păru’ creț Și-a lăsat al lui coteț, Puse coada pe spinare Și plecă în lumea mare, Cu o diplomă, măi frate, (Că dormea la Facultate) Vreo trei fire de verdeață, Neavând decât

Atât de multe rele despre soacră S-au scris, s-au spus și se mai clevetește, C-ar fi otravă, ciumă, c-ar fi acră… La mine însă, nu se potrivește… Și nu c-aș vrea ca să vă bag în boale, Nici să