Valentin Pana

Ceața învelește totul Ca o mantie de nori, Și în taina ei ascunsă Fără teama stăm noi goi. Nopțile demult apuse Sau întors cu acești nori, Ca în zi de primăvară Cînd din nou se-ntorc

Lacrimi iartă-mi de tot pun Peste chipul tău angelic, Tu nu meriți asta..., știu Iartă-mi gîndul efemer-ic. Știu că sufletul îl ai Așternut doar pentru mine, Iartă-mi vrajba..., colt de

Timpul trece fără noimă Ca un tren în gara veche, Toate trec se duc tăcute Și se scurg fără pereche. Doar în urmă amintiri Scrijelesc firav pămîntul, Timpul cerne, timpu-i mut Cît aș

Tăceri ce bîntuie stinghere Poteci ce se afundă fără sens, Sînt clipe pline de nimicuri Hîrti nescrise aruncate la gunoi. Hătișuri îndesate de himere Răstălmăciri ce nu-și au sens, Și teori

Noapte rece fără milă Te așezi pe tîmpla-mi caldă, Și mă biciui și mă doare Și nu pot găsi scăpare. Noapte rece-n pribegie Printre gînduri înghețate, Dă-mi tu doamne, dă-mi tu mie O

Se scutură din norii plumburii Ca o sentință dusă pîn la capăt, Steluțe albe , mii si mii Căzute întrupate laolaltă. Imaculat devine orice sumbru Si prea curat devine și pustiul, E iarnă

Atît de aproape, și totuși departe Seara cade pe fereastra ta Atît de aproape, atît de departe Sînt aici și vreau să te strig. Muzica răsună știu că auzi Luminile ce le văd le vezi și

De-aș privi la cer cu tine Ti-aș alege dintre stele , Steaua cea mai luminoasă Care-ar semăna cu tine. Știu că stele sînt destule Insă rare sînt ca tine, Nu sînt toate luminoase Și nici

Sînt nebun în zi, în noapte Printre oameni tot alerg, Sînt nebun dar duc cu mine O iubire , un poem. Nu-s nebun ca am vreo boală Sînt nebun findcă iubesc, O iubesc și îmi e dragă O iubesc

Trece vremea și se duce Prelingîndu-se prin lume, Ca o apă curgătoare Adunînd cu ea suspine. Nu mie bine fără tine Zidurile strîng prea tare, Inchisoarea ce mă strînge Nu-mi dă pace si mă

Nu poți zbura fără de aripi Îngerii îți dau aripi, Te poartă în lumea lor Iubind. Iubind simți visele cum îți dau tîrcoale Ca un vînt cald de vară, Visele te înaltă spre

Lacrimi uneori prea cad Fără rost din multă teamă, Și uităm , și ne-ntrebăm De e zi sau de e seară. Dă-mi tu mîna, hai în brațe-mi Pe pămînt acum ne-avem, Ne iubim ca nimeni alții Și

S-a lăsat iarași noaptea Plouă absurd si-i frig, De strajă e doar toamna Iar eu te strig , te strig. Prin străzi întortochiate Îți porți prin ploaie pașii, Grăbind s-ajungi niciunde Spre

Ochii tăi mă fac să zbor Pe a inimii cărare, Nu mai pot de al tău dor Tu-mi ești viață, îmi ești soare. Fără tine eu nu sînt Sînt un trecător aiurea, Viața mi-e un tainic cînt Îmi ești

Am nevoie de tine Mereu te vreau lîngă mine, Avem nevoie de noi Vrem să fim amîndoi. La bine,la greu Noi fi-vom mereu, Impreună pe ăst pămînt Plîngînd am facut legămînt. Nu ne-a fost

Inchide ochii,lasă-i să viseze E noaptea noastră, noaptea de-început, Pe margine de clipe efemere Atunci ne-am dăruit primul sărut. De mînă am pășit spre stele Să ne cunune, să ne fie

Mă rezem de amintire Singur în odaia-mi rece, Mă gîndesc la mîngîiere Și la timpul ce nu trece. Mă gîndesc la păru-ți negru La privirea-ți cristalină, Să-ți șoptesc pe la ureche Gîndul

Înfășurat în gînduri către tine Prin ploaie merg ca un copil, Tresalt la picături ce vine Și le percep ca un fior de frig. Mă las plouat din cap pînă-n picioare Fiorul rece mă

Da, azi e toamnă Toamnă a viselor noastre, Toamnă a împlinirii noastre sufletești Suflete plînse, suflete deznădăjduite... Azi am simțit toamna Trupurile noastre s-au împletit, S-au

Ce nu aș da să pot zîmbi Pe-al fericiri mele gînd, Să simt cu soare-i zi de zi Să pot visa, să pot zbura... Ah, cît aș vrea sa fiu un fulg Să tot plutesc purtat de vînt, Să pot să spun la

Zilele vieții curg ca un izvor Curg la vale culegînd în mers păcate, Învolbuarte sau line Viața curge la vale ca un fir de apă. La început sîntem limpezi, cristalini, frumoși În noi se

Frunze cad pe-al toamnei sceptru Colorînd romantic totul, Pașii mii cufund în foșnet Sufletul ți-l am alături. Retrăiesc în gînd sărutul Ce prin noapte mi l-ai dat, Frunze cad pe-al

Buze dulci , două cireșe Să tot muști să tot le-atingi, Dor de ele mă topește Și deloc nu mai ajung. Dorm cu gîndul tot la ele De trezit..., acolo sînt, Tot le vreau , n-ajung la ele Și mă

Iubirea..., magic labirint Doar cei aleși îl pot străbate, E presărat cu zile lungi Și nopți de lacrimi înecate. Nu mulți ajung la orizont Nu mulți văd poarta spre ieșire, Se pierd