Poezie
Iarna ca o tortură
1 min lectură·
Mediu
Se scutură din norii plumburii
Ca o sentință dusă pîn la capăt,
Steluțe albe , mii si mii
Căzute întrupate laolaltă.
Imaculat devine orice sumbru
Si prea curat devine și pustiul,
E iarnă peste gîndurile toate
Si norii varsă și tot varsă plumbul.
De bucurie inocenții saltă
Se bucura de fiecare fulg,
Privesc pe geamul care dă în stradă
Si sufletul îmi arde ca pe rug.
Să calc zăpada..., doar aș plînge
Sentința peste mine se-așternură,
Si cade și tot cade fără milă
Pecetluindu-mi viata în tortură.
00841
0