Poezie
devorare
1 min lectură·
Mediu
Pluteam în pântecele mamei
şi nu ştiam ce-i frica, angoasa,
foamea şi grijile,
stăteam suspendat între miracolul
naşterii şi ieşirea în haos,
între cunoaştere şi necunoaştere,
între cuvânt şi necuvânt
ca între ciocan şi nicovală
şi nu ştiam ce să aleg,
crepusculul cerului
sau infernul pământean
pînă mă plesni o palmă
cu putere,
şi un zbierat ca un fel de
încurajare,
- trezeşte-te bă, ia şi plângi,
fiindcă de-acum,
te aşteaptă viaţa
după această uşă
ca un prădător
rupt de foame,
gata să te devoreze!
00800
0