Poezie
Cu ochii mari
1 min lectură·
Mediu
Deodată, am început să zăresc
umbra cuvintelor
iar întunericul a devenit mut,
doar pietrele
păreau să vorbească
despre aduceri-aminte
Şi mă miram!
Doamne, ce este har?
iubirea sau ura,
sinuciderea sau speranţa,
fiinţa sau nefiinţa?
de ce sufletele aleargă, aleargă
într-un pustiu fără capăt
încercând zadarnic să se arunce
unul într-altul
până la descompunerea
timpului?
Apoi am înţeles
că îmi place doar aici
în lumina stelelor,
când iarba se uită în mine
ascultându-mi taina
când mă văd iarăşi copil
cu ochii mari
sprijinindu-mă cu teamă
de gând
şi pământ
00981
0