Poezie

Pandemica

1 min lectură·19 aprilie 2020

Mediu

Îți scriu iubito din cetate,

Plutind în ceața de sub munte,

Când trec fantasmele iertate

Și cei ce nu mai pot răspunde

Și din orașul de menhire,

În pandemia de păcate,

Aș vrea să-ți scriu despre iubire

Când dumnezeu nu ne mai poate

Tu te ascunzi acum în zgură,

În măruntaiele terestre,

Și porți o mască pe figură

Și-ți tragi oblonul la ferestre

Când moare-n chinuri inocența,

Îmbrățișarea e o boală,

Și-ți crește-n ochi recrudescența

De molimă medievală

Și îmi miroase-a anarhie

Când trec pe-afară regimente

Și port trei măști peste idee

Și-mi pun o mască pe cuvinte

Îți scriu din vremi de pandemie,

Când inchiziții ne separă,

Când popii cântă-n agonie

Și-un tren ne mai așteptă-n gară

Îți scriu ca dintr-o altă eră,

Te strig ca dintr-o altă ,

Și te iubesc din stratosferă

De pe planeta fără nume

Și nu știu cum iubirea noastră

De-acum încolo vom privi-o

Căci tu mă chemi la o fereastră,

Dar cu o mână-mi faci adio !

001.414

Ursu Marian Florentin. “Pandemica.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ursu-marian-florentin/poezie/14146224/pandemica

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.