Poezie
transcendență
1 min lectură·
Mediu
poate e doar o părere,
simt mirosul ierbii
în chinurile facerii,
e un duh de renaștere febrilă,
ca fumul de tămâie gata să se aprindă
dintr-o scăpărare de cremene,
la început de geneză,
e un gust plutitor de pământ reavăn
proaspăt și pur
ca la nașterea unui mit,
simt spiritul secular al copacilor
cum freamătă nervos între muguri,
și praful dimineților
de care mi-a fost atât de dor
poartă inocența primordială
a trecerii prin lume,
fiecare primăvară
e un răsărit de legendă
parcă,
o sclipire de adevăr,
un zâmbet de Dumnezeu,
un început de poveste,
-A fost odată ca niciodată,
că dacă n-ar fi,
nu s-ar mai povesti-,
n-aș vrea decât să fiu un sihastru,
să măsor cumva
transcendența vremurilor,
rătăcind veșnic la granița
dintre două
universuri
001.269
0