Poezie
Circul
1 min lectură·
Mediu
Astăzi trece prin orașe circul de-acrobați,
Este coadă pe planeta de contaminați,
Mascarada-i cea mai mare, clovnii sunt vestiți,
Deci votați dreptul la boală dacă mai trăiți
Azi vom face pantomimă când bogații râd,
Chiar de stăm în echilibru vom cădea curând,
Vom fenta corporatiștii și-un sistem burghez
Și-o distanță socială ratând la trapez
Pe arena mondială, circ de mari artiști,
Noi suntem bufoni pe sârma celor foarte triști,
Nu sărim ca acrobații, senzațional,
Ne împiedicăm de-o mască într-un salt mortal
N-avem timp de subterfugii, cerșim benevol
Dreptul la democrație într-un cinic rol,
Ne-am visat într-un spectacol niște acrobați
Și ajungem măscăricii lumii de ratați
001158
0
