Poezie
direcții perpendiculare
1 min lectură·
Mediu
nu pot să mă mai schimb,
oricum
perspectivele sunt sumbre,
nu mai poți modela lutul asprit în
arșița nopții și chiar și
fierul călit de prea multe ori
devine anxios,
lipsit de acuratețe
în menghina ipocrită dintre ani
evenimentele se sufocă de atâta cronicitate,
iubirile mor deliberat iar
predestinările se sinucid din culpă.
un nebun mă întreba odată
sau poate doar vorbeam singur
în deșertul din mine,
de ce murim subit dacă iubim infinit
și de ce mai iubim absolut
dacă totuși murim abject
nu cred în chiromanție
în filozofia precară
de periferie
dar liniile din palmele mele se suprapun mereu
ca într-o rugăciune
peste orizontul în care te-ai volatilizat și
într-o direcție
nedefinită clar de proroci
mai mult decât atât,
am văzut sau poate doar am visat
un necrolog bizar care
îmi altera atenția,
făcând o perpendiculară
impecabilă
pe gardul de oase
al bisericii
când vântul trecea
șuierând
pe sub acoperișuri
001.110
0