Poezie
Exil
1 min lectură·
Mediu
M-ai exilat într-un con de durere,
Ca un sihastru sunt între patru
Pereți de stâncă,
Sunt ca la un schit cu popi nebuni.
Nu mă mai privi cu ochii aceștia mari,
Cheile sunt la tine,
Nu sunt altceva decât produsul tău,
Atunci când smulgi inimi
Și le arunci printre pietre
M-ai exilat într-un con de umbră
Dintr-o sinistră gară, fără călători,
Seamănă cu gara unde mă așteptai,
Știi,
Sunt o umbră mai sensibilă la despărțiri,
Mi-am amintit,
Trenurile acelea circulă din nou,
E un du-te vino frenetic de frunze,
Ca la răspântia aia unde
Ne-am sărutat acum o mie de ani.
Apropo,
Trenurile circulă din nou pe ruta aceea,
Poți veni ca mai demult
Cu margarete în păr,
Într-un final mă găsești într-o groapă,
Mai stau deocamdată
Într-un con de disperare,
Vezi totuși că e o stafie sub un felinar.
Trimite-mi măcar un plic gol,
O scrisoare nescrisă,
O sărutare de aer,
Dar te rog,
Te rog în genunchi,
Cu genunchii pe lespezi de piatră,
Cu genunchii la gură,
Trimite-mi-o în exil.
001.330
0