Tudor Negoescu

Două fripturi în sînge
și nervi...

Stimată prietenă, istoria este, de cele mai multe ori, o curvă parșivă. Așa a fost și în cazul românilor. Sechelele acelor vremuri potrivnice se văd azi cu ochiul liber.
În loc de comentariu îți trimit un poem, scris mai de mult.
M-aș bucura să-l citească mai mulți români de peste Prut, prieteni de-ai mei de la Chișinău.

Soră dată de suflet

Greoi ca niște vagoane pline cu grîu,
aspirați de-o lacomă pîlnie,
pînă și norii tăi te trădau,
tîrîndu-se pe burta cerului,
spre luminosul rãsãrit fără Lumină.
Pînă și ei se lepădau de tine!
Rămînea stearpa fantomă a ploii
să-ți bîntuie cerul patriei,
amãgind costelivele paparude,
vajnicele noastre cãlãuze într-un
halucinant rãzboi al pîinii.
Prin megafoane se anunța
un istoric desant:
pogorîrea din ceruri a omului nou,
rob al neprihãnirii, în salopeta lui
unsuroasă,
cel care bătea fierul cît era cald
(sau dușmanul? Pe cine ar mai
interesa acum!)
De sus, din cer,se fãcuserã
deja numirile:
cine sã plece, cine sã rãmînã...
Numai fantoma ploii mai bîntuie
și azi,
amãgind rãbdãtoarea țãrînã.

Vei putea ierta, oare, buluceala
noastră la urna cu adeziuni,
aplauzele frenetice pentru gîzii
ce-ți sugrumau strigătele
de ajutor, soră dată de suflet?
Ascunși dupã un fard al neputinței,
făceam istorie cu ora,
priveam ca la un teatru al absurdului
cum ești trecută prin foc și sabie,
ruda noastră săracă-bogată,
soră dată de suflet,
Basarabie!

decembrie 1990

Tudor Negoescu

Urmele poetului prin viață chiar așa și trebuie să fie:
aproape invizibile
și dureroase...
Se vor găsi atîția care vor ști să le citească...

Poetescule,trecînd peste copilăriile cu poza și pseudonimul (apropo: de cine ți-e frică, de nu-ți declini identitatea?),te dovedești un croitor priceput. Din resturi și fracturi (nu numai urbane) ai reușit să croiești un costum demn de a sta în vitrină...Asta e o performanță, orice am zice.

O incitantă semnalare de carte, fără prețiozități inutile.
Ea trădează ochiul de artist al comentatoarei(Cristina),prospețimea receptării critice. Pentru mine, această semnalare și-a atins scopul: deja am și început să mă uit după cartea cu pricina...Mă întreb cum ar reacționa autoarea romanului citindu-ți intervenția

Lavi, ar trebui să te vindeci, totuși, de starea asta morbidă. Și să începi exercițiul speranței de la capăt...
Coapsele zăpezii îmi amintesc de puritatea pierdută a copilăriei. Ai unele imagini memorabile...

Dacă Dumnezeu există, cred că fiecare dintre noi existăm pentru El, avem un loc al nostru în cartea Lui. Că ni se pare că mai încurcă paginile, asta e altceva. E prea bătrîn.Are o scuză...
Oricum, revolta e bună, face bine discursului în poezie

Liviu, ascuns pe după titlu-ți voit șters, neatrăgător, îți lansesi proiectile încărcate de sensuri. Parcă ai purta-o în spate chiar pe celebra Katiușa (arma rușilor, nu femeia).
Trebuie să avem răbdare cu cititorii. Răbdare și tutun. Ca la pescuit...

Eseul tău îmi pare a fi un excelent poem al cotidianului, fără farduri...
Dacă îl mai citesc de cîteva ori, încep să cred că a fost scris anume pentru mine... sau pentru el...sau pentru el...

La mine e și mai rău, Adrian! Eu am contactat o astenie de toate anotimpurile
și m-am lăsat și de fumat. Am un prieten în comuna Balta Verde, județul Mehedinți, care mai mult visează decît trăiește. E un poet de țară, sărac lipit pămîntului... și cerului! Contact me, ipocritule lector(par a spune versurile tale)!Pe mine m-au contactat...și contaminat.

Pentru nostalgia pe care ai reușit să ne-o induci, celor care am terminat-o de multișor cu liceul, dar și pentru acest memento mori \"și pe noi ne așteaptă reciclarea mai devreme sau mai târziu\", meriți cunună de premiant...

Îmi cer scuze, domnule profesor! Din cauza vitezei, în loc de kitsch-ului, am tastat ,,kischului\". Dar am făcut eu greșeli și mai mari, la viața mea...vorba cîntecului (sau cînticului?)...

O astfel de afacere cu Dumnezeu nu prea are sorți de izbîndă, ți-ar zice un cititor pios, cu morala creștină la zi. Dar eu nu sînt o persoană pioasă și nu-ți zic. Economic vorbind, evaluînd sursele de finanțare, vinul din poemul tău ar fi foarte scump. Nu știu dacă merită efortul sau, cum ziceai, dacă se merită...

E un adevar ca, postindu-ne gindurile pe acest site (in special cele cu marca ,,personale\"), exista pericolul caderii in desuetudine, intr-o zona (estetica) a derizoriului liricoid. E un risc asumat de bunavoie.
Eu apreciez sinceritatea discursului tau, nota lui pur personala. E o fila de jurnal si cred ca asa ar trebui privita...

Nu stiu cit de transparente sint aluziile culturale si cine sint cei vizati, dar combati bine...fiind mult mai apropiat de alte specii ale genului epic in versuri...

Asta da eveniment cultural! O invitatie din partea d-lui Mincu e o recunoastere a valorii, prilej de atentionare si meditatie pentru unii autori, un pic prea teribilisti si amatori de spectacole facile, stresati din cauza corvoadei examenelor, a lecturilor obligatorii...
Oricum, iti doresc sa rezisti eventualelor atacuri, lansate din sala, de astfel de autori!

Daniela, prozaismul jucat al discursului tau poetic te prinde, te apropie chiar de acest nou val douamiist.
Pretextul publicitar nu-ti poate ascunde nostalgia dupa vremuri si stari apuse, dupa o lume lasata in urma. Cind e vorba despre mama, devine chiar emotionant, sentimental in subtext. Citindu-ti ultimul vers, inclin sa exclam si eu,aidoma unui interpret din noua generatie: Baa, Daniela e soru-mea!
Si spun asta fara intentia de a te trimite sa faci o cafea...

Poetizarea banalului cotidian...ce munca dificila si plina de privatiuni,Antoane! Printre rinduri, pe linga oralitatea afisata a discursului, eu citesc si suferintele poetului, vad poetul cu starile lui abia disimulate.
De fapt, e ceea ce ma intereseaza, ca simplu cititor de texte...si scriitor de vagoane dintr-o gara mica de cimpie!

Cu mare placere va voi vizita, dar acum nu stiu adresa site-ului!Daca o faceti publica, e OK!

Uneori, suprasaturați de experimente postmoderne, mai simțim nevoia întoarcerii la speciile ,,poetice\" ale genului epic (măcar ca exercițiu și delectare)!
Am gustat din plin morala fabulei.Felicitări!