urme

frumos...
asta inseamna oare experienta????
eu cred ca da...
acum am intr-adevar clara definitia experientei... dar si a atentiei...

poezia asta m-a tinut cu sufletul la gură până la sfârsit, unde m-a lăsat cu asteptările neîmplinite...

LOG asa si trebuia...sa lasam ci cititorul sa participe, nu? fiecare lasam urme in trecerea noastra prin viata. Unele mai clare, altele mai obscure...depinde cine le citeste si cum le interpreteaza. Ale mele sint (din pacate) mai sterse.
Bogdan - onorat de trecere si comentariu

O urma verde as fi lasat si eu pe masa aia, daca mi s-ar fi dat voie...

amprentele se inchid in taina
descatusate de alb
sub urme largi de aripi
intinse a plecare...

Eu las niste urme albastre numai ca sa spun ca sunt in cautarea mainii si vocii cu pricina.Si daca mai crede si altcineva ca exista atunci poate nu sunt chiar asa nebun.

Mihai, cu sperantele lui cu tot

Când ofer \"feedback\" în urma lecturării unui text, nu astept în schimb \"scuze\" din partea autorului (urmele mele sunt sterse etc.) -- de fapt, nu astept nimic. Dar poate nici autorul nu asteaptă impresiile mele...:)

PS: În ultimul timp am sesizat o subtiere a stratului de ironie la poeziile tale si admir asta (poate era doar o modalitate prin care evitai să spui lucrurilor pe nume).

Silvia, am sa vin cu masa la urmatoarea intilnire pe care Radu o va propune. Degete sa ai tu...

de remarcat ușurința cu care îți curge versul atât de firesc încât pare banal dar cine oare poate poetiza banalul dacă nu un poet adevărat? cred că în sângele tău pulsează poezie...
numai bine!

nichita, te rog mult nu mai pune versuri in comentariu. Frumusetea lor pune in umbra \"opera\" mea :) Mersi de trecere.

Mihai - urmele albastre au si voce albastra, nu? sper sa le vada/auda cit mai multi daca numai asa te convingi ca existi.
ioan - la fel de amabil ca de obicei, chiar exagerat. Dar venite din partea ta aceste comentarii imi fac placere stiu ca sint sincere.

ideea din ultima strofa este memorabila, mai ales ca vine din partea unei femei. in celelalte... nu stiu... nu te-am recunoscut.

Doru, pe masa, pe trup sau in suflet viata lasa si ea urmele ei. Noi, la rindul nostru, la suflarea unui (sa-i zicem) inger lasam si noi pe unde putem. Ai citit bine, desi nu exista un mesaj clar aici. Sau o morala. A fost o stare exprimata dupa puterile si inspiratia mea. O urma, deci...

Daca mi se permite, am sa las si eu o urma timida a admiratiei mele pe aceasta pagina, inscrisa cu un poem atat de plin :)
Mi-a trebuit ceva curaj, recunosc, sa iti scriu...il tot adun de atunci de cand m-am intalnit cu varianta beta a mielului, care m-a ...cutremurat, insa nu as fi gasit probabil niciodata cuvintele potrivite pentru a-ti spune cat de mult, si am preferat sa tac pana astazi :)
Sper ca nu am indraznit prea mult.

Adela, de ce sa taci cind ai ceva de spus? curaj spui ca iti trebuie? si mie imi trebuie curaj sa scriu, de cite ori o fac ma macina indoielile. Imi trebuie curaj si sa deschid comentariile, cum a fost asta de exemplu. Imi trebuie curaj sa traiesc, sa respir, sa iubesc. Insa nu stiu cum se face ca de cele mai multe ori il gasesc, chiar asa o bruma... Imi spunea cineva, mai demult pe chat ca se simte inhibat de mine. Si eu care abia imi luasem inima in dinti sa spun un timid \"salut\" de intimpinare. Cei care ma cunosc personal stiu despre ce vorbesc. Esti intotdeauna binevenita pe textele mele chiar daca (eu sper ca nu) te vor dezamagi de cele mai multe ori.

Daca m-ai cunoaste, ai sesiza la mine o combinatie ciudata intre timiditate si curaj:) (De multe ori acest amalgam - coincidentia oppositorum - dicteaza evolutia demersurilor mele fata de oameni. Si se intampla cateodata neintelegeri.) Am tinut cumva ca admiratia mea sincera si neumbrita de absolut nici un alt gand sa fie inteleasa ca atare. Si nu stiam cum sa transmit lucrul asta...
In fata poemelor tale am trecut de la una la alta...repede si iute, cand am fost impulsiva, cand mi-am dus mana la gura si am zis \"taci!\". Acum ma bucur ca nu am tacut, si ma bucur sa primesc in dar cuvintele tale:)
Si pentru ca am permisiunea ta, am sa mai adaug la textele tale, din cand in cand, un zambet, pe care sunt sigura ca mi-l vor aduce. Dar, asa, fara sa abuzez de ospitalitate...:)

Adela, cum spuneam esti oricînd binevenită, la mine ușa stă permanent deschisă. Poate ne vom întâlni și la vreun cenaclu prin București dacă se vor mai organiza.

Mai putin finalul care mi se pare pur personal, poezia se sprijina pe un cadru general bine nuantat. Poate ca autorul asa a dorit acele ultime versuri, insa mie mi se pare astfel o poezie neimplinita.

Urme sunt peste tot, cine are timp sa le descifreze ? Sau poate lipseste dorinta de a ne afla ? Oricum si asta e o chestie care trebuie invatata.

Geta, finalul nu este deloc personal. Acel \"ea\" nu poate fi definit foarte limpede. Cert este că e de genul feminin. O fi moartea? O fi uitarea? O fi soția mea în ziua de curățenie? Sau curentul făcut de ușile deschise?

Recunosc ca nu m-am gandit la uitare, moarte, ci la o femeie in carne si oase, na!
Daca privesc acum cu ochii tai, ai dreptate, finalul capata un alt sens, insa tot ma supara putin intrebarea aia, adica poezia mi se pare oricum neimplinita.
Si curentul facut de usa deschisa nu e de gen feminin:p

Ieri mi-a fost iposibil sa intru pe site...astazi insa, dau buzna si te gasesc iarasi vorbindu-mi. :)) Multumesc de amabila ta ospitalitate.
Si, bineinteles, nu ar fi bucurie mai mare pentru mine sa te intalnesc la un cenaclu pe aici, pe care si eu il tot astept si nu mai vine. (Dar daca vii, ma anunti si pe mine, te rog? Cateodata genul asta de anunturi imi scapa pur si simplu, si ma trezesc ca am aflat la o saptamana dupa ce a avut loc evenimentul.) E de ajuns sa spui \"vin\" la adela_popovici@yahoo.com :)