Poezie
Afacere cu Dumnezeu
1 min lectură·
Mediu
Hai să furăm mulți bani,
să vindem o mie de copii
și să vânăm o mie de rinoceri.
Să-i punem pe toți grămadă
Ca să ne cumpărăm o mie de litri de vin.
Iar apoi să construim
o biserică mare, cu trei turnuri.
Da... cu trei turnuri și cu mulți...
Mulți preoți și tot ce mai trebuie.
Trebuie să fie frumoasă,
să-i placă lui Dumnezeu
ca să ne ierte pentru
miile de copii,
miile de rinoceri
și miile ce vor urma.
Nu e ușor, dar dacă găsim un vin bun,
merită!
0105591
0
