Tudor Negoescu

Într-un moment de reverie, de inspirație, dar și de disperare, numisem întunericul pierderea legăturii cu îngerii, pretextul pentru a ține în viață speranța Luminii. Însă, uneori îi

Rămăseseră secundele de nisip agățate de gîtul clepsidrei cum atîrnă evadații răstigniți pe gardul de sîrmă ghimpată al lagărului. Ca o gară devastată de mineri rămăsese dintr-o dată viața

Cînd toți așteaptă pogorîrea Luminii, tu, aidoma unui hîrciog, îți faci imense provizii de întuneric…

Diftongii de nea, rămășițe dintr-o gramatică a purității, rodeau în tăcerea fertilă, picurîndu-mi în auz otrava candorii! Cu o ciudată pietate, cu devoțiune începusem să iubesc drogul

Pur-sîngele de altădată e acum o mîrțoagă obosită. Zăpezile s-au ofilit și ele; galbene de friguri, cerșesc mila apusului. În turnul de veghe, bate ora închiderii. Bate în cer și nu i se

Exilat in coloniile spaimei, cu dalta tocită a sufletului cioplesc în Marele Necunoscut, cu dalta asta tocită pe care nu mai pot, nu mai pot s-o ascut.

Mircea Bunea Karaoke 2001(mișto de mișto) Editura Libra, București, 2002, 216 pag Hazul de necaz, un alt fel de ideologie Ziarist înzestrat cu un real talent literar, cu ingeniozitate, dar și

Spre viitor, înapoi! Spre trecut, înainte! Viață în reluare, moarte în direct: misiune îndeplinită.

Din redacții istovite de travaliu știrile de dimineață se nasc deja moarte, frumos ambalate în borcane cu formol. Eternitatea nu va fi nicicînd locul lor de veci. Aceiași violatori dau iama

Închis de viu în mormîntul pulsînd de viață al acestei iluziii de primăvară, zilnic îmbrac haina prea strîmtă a singurătății. Luni e joi, joi e duminică. Așa înnebunesc zilele mele trecînd

Halterofil al ignoranței, un King-Kong al fluturilor, seara speria cu lungi litanii negura mahalalei Nisipului. După ce ne-a vîndut casa, ne-a amanetat și toate visele. Văzînd că zeul lui care