Zei, oameni și păpuși

... si nici un zeu. Oho neica, poate nu are legatura dar ma gandesc pe ce isi fundamanteaza unii chiar si in ziua de astazi razboaiele.

Oho neică, ai mare dreptate, ai atins o zona sensibilă din actualitatea zilelor noastre. Vezi atîtea întîmplări recente, la nivel planetar. M-ai citit la fix!

Nerro avea nevoie de inspiratie...pe viu...

Am citit cateva texte de-ale tale.Felicitari! Mai mult nu stiu ce-as putea sa-ti zic; felicitari pentru stampa originalitatii din majoritatea poemelor si astept cu nerabdare sa vad ce mai scrii.

Cam trist, dar maret spectacolul. Pacat ca nu au mai ramas spectatori.

Claudiu, mulțumesc pentru vizită. N-am urmărit o ,,stampă a originalității\", cum spui, ci am pus în pagină doar niște gînduri care mă obsedau de ceva vreme...

Multumesc pentru vizită, Gabriela. Scenariul meu apocaliptic poate fi privit cu ironie, ca SF, dar are și un sîmbure de realitate.

Multumesc pentru vizită, Silvia. Cred ca e prea frig în camera mea, dacă am așa viziuni ,,fierbinți\". De la febră, probabil. Ce ți-e și cu epidemiile astea de însingurare...

Tudor n-am spus ca ai urmarit o \"stampa a originalitatii\",
pur si simplu asa am vazut eu ideea poemului tau, ca fiind originala si expusa intr-un mod admirabil.

Ideea e usor prea expusa, suficient de suculenta, insa de exprimare ma cam impiedic. N-as zice clara, ci puerila. Asocierea din titlu e intersanta. Papusile fac tot spectacolul pana la urma intre zei si oameni care s-au mai spus atat, dar atat de mult.

Domnule Dorun,
ca daca ai fi fata ti-as spune draga, dar nu esti, asa ca te domnesc un pic. Iata, eu as vrea sa-ti trimit o felicitare pe gratis dar nu am adresa matale care se cheama e-mail, poate ca ai curaj sa mi-o trimiti, daca esti oltean, daca nu esti oltean o sa-ti scada curajul, poate nu ca ardelenilor care sunt moi de nu-i adevarat (habar n-ai matale cat au stat ardelenii astia sub natiunea lui Istvan, noroc de olteanul Mihai care a intrerupt, la un moment dat, curgerea monotna a istoriei prin jugurile maghiare si austro-ungare).
Adica eu vreau sa-ti vorbesc despre papusi fiindca am un secret. Cand eram mic nu aveam jucarii din cauza ca tata avea un dicton: “jucariile nu tin de foame”! Ceea ce era gresit. Fiindca exista foame si foame. Iar mie imi era foame de jucarii asa cum si tatei ii era foame de mama, care nu explic pe larg ca e cu prostii, sau ii era foame de tigari sau de tuica, iar altadata ii era foame de vecina, care iar nu vreau sa explic si asa mai departe.
Te intreb eu, domnule Dorun, ce face omul cand nu mai poate de foame? Lasa, nu-ti obosi mintea, mai da-i un repaus, iti spun eu de data asta. Ori mori, ori te rascoli, ori furi. Eu am ales sa fur pentru ca era pacatul cel mai mic si mai usor de iertat. Ca daca te rascoli, fie omori tu pe cineva cu furca sau coasa ca la Flamanzi, fie te omoara cineva cu pusca tot ca la Flamanzi.
Iar daca alegi sa mori de foame, se chiama ca te-ai sinucis si mergi in iad unde am auzit ca stau niste draci care turcii si tatarii au fost copii cuminti pe langa ei iar ungurii niste icoane.
Asa ca eu am optat pentru furtisag, varianta talharie, pentru ca am facut-o la drumul mare. Care va sa zica am vazut o papusa intr-o curte si mi-am bagat mana prin gard. Am apucat-o de cap dar papusa era mai mare decat spartura si nu stiu cum se face ca si mana mi-a devenit deodata mai mare si n-am mai reusit sa o scot afara. Pana m-a gasit tata dupa vreo cateva 5 ore de cand nu mai apaream de la joaca.
- Ce faci acolo? m-a intrebat tata.
- Mangai papusa asta pe cap.
- Cu ce scop?
- Era cam trista si plangea, ca cineva a aruncat-o peste gardul asta neingrijit
- Nu cumva voiai s-o furi?
- Cum sa o fur, ca doar are capul mai mare decat gaura prin care mi-am bagat mana si nu ma pot sa mi-o scot…
Care tata cand i-a tras un picior gardului praf l-a facut, m-a luat in spinare si fugi sanatos pana acasa, fara oprire. A fost unul din rarele momente cand tata a fost de partea mea si nu a ursului. Si asta din cauza de papusa. Mi-a explicat el mai tarziu:
- A te juca cu o papusa e un act barbatesc, o sa intelegi tu mai tarziu.
- Cam cand?
- Ei cand, cand ti-o veni vremea
Eu simt ca vremea aia a cam venit si pentru mine si pentru matale, domnule Dorun, asa ca nu mai da foc la papusi, lumea o sa creada ca nu esti instare sa te joci cu ele.

Mulțumesc pentru trecerea ta, stimate Michel Martin, plină de învățăminte pentru mine.Voi încerca să fiu cît mai savant în exprimare, dar și cît mai ermetic. Uneori, chiar exprimările așa zis puerile, au rămas în istoria literaturii! Amintește-ți, să zicem, poema care spune ceva de genul: ,,Pe lîngă plopii fără soți/ Adesea am trecut./ Mă cunoșteau vecinii toți/ Tu nu m-ai cunoscut...\" Clară sau puerilă?
,,Papusile fac tot spectacolul pana la urma intre zei si oameni care s-au mai spus atat, dar atat de mult\".
Scuză-mă, dar nu înțeleg mai nimic din acest demers al tău, care se vrea evaluativ. E de bine?

Mulțumesc pentru intențiile tale epistolare!
Fiecare dintre noi are un secret cu păpușile, dar pentr noi a trecut vremea jocurilor, cu toată părerea de rău.
Mă bucur să constat că textele mele îți declanșează mecanismul scriiturii memorialistice. Ține-o tot așa! Poate vei realiza o carte de genul Amintirilor...

Mulțumesc pentru ochiul tău critic, Liviu!
Așa e: am încercat un exercițiu de simplitate. Am încercat să dau claritate unui text destul de stufos la origini.
Ce-a ieșit, Dumnezeu cu mila!Bine că m-am oprit...

Simplitate nu inseamna simplism. Mie mi-a placut textul tocmai pentru ca ai reusit să tranmiti ceva folosind expresii obisnuite (unii ar spune nepoetice). Asta numesc eu talent.

De mult încerc să scap de o poeticizare excesivă, de folosirea în exces a imaginilor poetice. Mi-ar plăcea să ajung la o esențializare a expresiei, a rostirii poetice!Dar n-am reușit.
Îi admir pe cei care reușesc acest lucru. Și sînt doar cîțiva pe acest site, dar nu intră în atribuțiile mele să le fac reclamă!