Distihuri florentine

Mm uitat să inserez: Lui Florentin Smarandache. Să se bucure și dom` Profesor, americanu`!

Frumoase paradoxuri... vă citesc...

Mie totdeauna mi-au placut paradoaxele. Mai ales alea americane. Ca la scoala invatam ca americanii se dreogheaza si se impusca cu revolverele si toata lumea voia in secret sa plece in america. Si eu voiam. Dar eu nu tineam secret ca mi-era frica sa nu spun secretul la cineva si sa ma deconspire.
Asa ca daca cineva ma intreba ce vrea sa ma fac cand cresc mare ii spuneam pe loc:
- American, nenea!
- Si cum treci oceanul?
- Cu autostopul.
Ca stiam de autostop de la tata, cand mergeam la bunicul trebuia sa facem autostop ca autobuzele nu mergeau din cauza de bujii si garnitura de chiuloasa, care habar n-am ce sunt, eu si asa ma miram ca nu merg, doar aveau roti.
Pana la urma am ajuns in america, dar n-am mai gasit paradoaxele, ca de aici nu se mai vad, de aici se vad numai paradoaxele din Romania. Cam multe, ce-i drept

Multumesc de trecere, stimate Virgil Titarenco!
Și profesorului Smarandache, teoreticianul Paradoxismului!

E de speriat, prietene DoDu, cum știu americanii să și le ascundă. În schimb noi ni le etalăm într-o veselie, dîndu-ne și cu stîngu-n dreptu. La noi apar ca păduchii pe frunte.
La noi paradoxul e o boală cronică...

Și uite, ca să întăresc spusele lui Tudor Negoescu pentru DoDu, îmi permit să pun aici un citat din Spiritul dilematic in expansiune de Andrei Plesu (el preferînd conceptul de \"funcționare pe bază de imposibil\" în loc de paradox:
“Noi [romanii] nu avem dileme. Sintem o dilema in ebulitiune. Un conglomerat de dileme. Ne-am obisnuit sa functionam pe baza de imposibil. Stim sa nu optam. Ce altceva e ‘romanul impartial’, decit cineva care refuza sa iasa din dilemele cu care se confrunta, degustind echilibrul precar al relativismului. Se poate sa fii ortodox si latin? Uite ca se poate! Se poate sa fii balcanic si parizian? Se poate! Dar pro-european si anti-european? Merge! Dar amator de Wagner si de Cozminca? Da va rog! Dar smecher si fraier? Dar sarac si fudul? Dar genial si codas, mistic si chefliu, estic si vestic, neaos si planetar? Da, da, de trei ori da! Din aceste dileme nu vrem sa iesim. Cind ai dinainte doua solutii la fel imposibile, solutia nu e neaparat paralizia logica. Intelepciunea stramoseasca propune imbratisarea simultana a ambelor! Sintem poporul lui ‘si-si’: nu ne temem sa conciliem ireconciliabilul, nu ne lasam intimidati de incompatibilitate si de absurd. Dilema ne place. Ne aseamana. Nu ne intereseaza s-o rezolvam, de vreme ce e atit de amuzanta, de stimulatoare, de originala. Am putea fi, sintem, pepiniera de dileme a Europei. Iar de ne vom integra, pre multi o sa ‘dilemim’ si noi…”

Îmi cer scuze lui Tudor Negoescu dacă am inoportunat cu acest citat.

Mi se pare de bun augur intervenția. Spiritul nostru dilematic ne-a ajutat dar ne-a și înfrînat de-a lungul vremii. Eu cred că mai mult ne-a înfrînat. Ceea ce se vede cu ochiul liber azi.
Sîntem paradoxiști din moși-strămoși!

Aflu dn Ramuri, ultimul numar, despre viitoarea intrare a dvs in Uniunea Scriitorilor (fapt ce mai depinde numai de acel ultim vot, dupa ce ati trecut cu succes prin toata procedura). M-am bucurat sa gasesc alaturi de numele dvs si pe cel al lui Cornel Mihai Ungureanu, prieten dilematic si liternet-ist.
Felicitari din suflet si sper, pentru cit mai multi colegi de pe poezie.ro, ca se va dovedi molipsitor!

Stimată Veronica, apelativul la care răspund pe acest site este, după cum ai observat, dorun, Tudor Negoescu fiind, probabil, un pseudonim literar. Mă onorează totuși apropierea pe care o faci între mine (dorun) și distinsul personaj Tudor Negoescu, cel semnalat în acel număr din Ramuri.
Oricum, mulțumesc de trecere și îți doresc succese literare!

felicitări tudore pentru apariția în revista târgu-mureșeană \"vatra\", nr. 1-2... la cât mai multe!
numai bine!

Mulțumesc pentru semnalare, stimate Ioan Ravel!
Deci și tu, asemenea Veronicăi Niculescu, mă identifici cu poetul Tudor Negoescu!Mă bucură ideea și mă pune pe gînduri!
Dacă aveți dreptate!?

Maestre, recitesc cateva dintre creatii dumitale- sunt extrem de bune. Stau ele intr-un volum, gata sa vada lumina tiparului? Sau este asta o incercare ce numai putini reusesc sa o treaca? Oricum ar fi, si aceste cuvinte de mai sus, si altele intre paginile gasite, ma misca si nu ma pot abtine sa nu vad in dvs un scriitor maret. Vorbe mari? Ma cunoasteti mai bine de-atat.

Stimate Ioan Băncilă, mă flatați cu atenția pe care mi-o acordați, în mare parte, nemeritată. Sînt un obscur personaj în piesa de față, cu hachițele și neîmplinirile mele, îngrijorat mai mult pentru ziua de mîine și nicidecum pentru eternitatea la care visează ,,scriitorii măreți\", de care amintiți dvs.

avem dreptate doar daca \"salonul 414\", \"preminatii ratarii\", \"ne da tristetea afara\" si multe altele nu-ti apartin... daca da, atunci inseamna ca dorun e Tudor si Tudor e dorun:)...
numai bine!

Ioane, Ioane...toată lumea doarme, numai eu nu pot să...mor în Salonul 414! Ce ciudată e viața asta.
Oricum, mulțumesc pentru vizită. Azi e joi, zi de vizită în spital.

Perfect!
E cum mi-ai spus la telefon, ca un european ce ești, pe deasupra și român.

La omorâtul timpului suntem cei mai campioni, nici franțujii nu ne bat - zice un sondaj, de ultimă oră, că dormim mai mult decât toți, iar restul de timp ce mai rămâne îl omorâm la televizor ori la o bere, ori omorâm încă o lene.
De aia avem noi spiritul treaz și predispus paradoxiilor.
De-o pildă, DoDu a inventat o variantă originală: paraDoDuxiile și se simte foarte bine umplând cărți, manuale și ale tratate cu așa ceva.

Bine-ai venit în Paradoxismul natal!

Adriene, ironia ta, mai spumoasă decît șampania franțuzească, spiritul tău ludic (asemănător cu al DoDu-lui) ar da bine într-o antologie a marelui maestru internațional Florentin. Dar acum, îți zic în spiritul Paradoxismului pe care îl invoci: am vorbit la telefon de nu ne-am înțeles. Chiar am vorbit noi la telefon? Ar trebui să beau mai puțin. Văd că ficatul ăsta îmi joacă feste. Sînt căpiat rău, ce mai!

Noi doi nu am vorbit, paradoxal, la telefon, de băut sunt sigur că am băut în același timp, prin urmare am câștigat ceva timp. Mai ceva ca la șah! Am vorbit la telefon cu DoDu, înainte să plece, adică înainte să vină. Nu e paradoxal?
Paradoxal ar fi să nu vorbesc niciodată cu tine la telefon, ceea ce nu vine să excludă că vom vorbi prin viu grai, sau fiecare schimbând o vorbă, la un pahar, despre celălalt.
Dumneavoastră vă exprimați simplu, clar. Și mie îmi place să mă exprim simplu, neîndoit. Nu-mi plac șprițurile. Îmi place roșul natural la sticlă cu un pahar alături, nu \"la telefon\".

Revin:
în ceea ce privește \"forma\" poemului acesta di-stihuit, am o dilemă - dilema ajunge de puține ori să fie paradox în toată regula! -, adică de ce prima strofă e di- într-un singur vers și la fel cel de-al cicilea?

Vă rog frumos, \"soluționați-mă\" la dilemă, altfel nu mă voi opri după a doua măsură!

Am reținut aluzia culturală, Adriene. Bați cumva spre terasa Muzeului Literaturii? Sau La Castel?
De fapt, am admirat toate aluziile voastre culturale.
Păcat că ați ascuns-o pe Nico. Îi simt lipsa.
Na, că iar o dau pe melodramă.

S-a fost de s-a vândut firma. Eu am mers la firma cumpărătoare, care mă și plătește pentru actele mele de infidelitate. Nic a rămas la origini, dar cu alt nume de firmă. Știi, femeile își mai vopsesc părul, unghiile ...
Ne mai întâlnim din când în când la Metrou (numai noi doi și ăia de la Metrou ortografiem Metrou cu \"M\" și finalizăm în: \"ou\", pronunțat franțuzește. Pronunță, te rog, și tuȘ
...
Ai văzut ce iese?

Ești de-al nostru!

Metre, Frumoșii nebuni ai marilor orașe sau Craii de Curtea Veche n-au fost vorbe aruncate în vînt...au în spate o istorie scrisă de atîția activiști ai suferinței, premianți ai ratării...
Mulțumesc pentru adopție!