Traian Calin Uba

Mă uit înapoi – o dâră de sânge. Mă uit înainte – o pată neagră în care se-afundă, monoton, marfarul. Și ea ? Mi-aș pune capul pe pieptul ei și aș scoate un urlet stins. Altfel, cârciuma cu

Venus va fi având pulpele pline, coapsele lungi și aduse, umerii pârguiți și sânii rotunzi, dar, înainte de toate, Venus are o inimă împăcată care a biruit teama de singurătate, nebunie și

Azi noapte, în vis, medicii erau atenți și duioși, bolnavii-și vindeau totul din casă și mureau mângâiați, canceroși în elegantele spitale cu asistente hipersenzuale. Trezit din vis, mă

Ce solemnitate, câtă majestate, nimeni nu zâmbea, nici se bucura, parcă se sărbătorea neîncetata moarte a mea. Sunt vitraliile reci, cântările seci ; nu e dragoste nici în lumânări, nici în

Hăituit prin miresmele blonde din livezile tihnei … Și, Doamne, dacă m-ar prinde, dacă m-ar ucide pentru o singură clipă ! Dar nu, mă aleargă necontenit, mușcându-mi călcâiele, mă aleargă

Șuieră vântul, înghețul … Aici, în marginea lucrurilor, stau – turmă de pripas – statuile durerii ; încrâncenate, mute, cu ochi întrebători de piatră, s-au adunat în noapte la focul meu din