Toma Ana-Maria

Timpul ? Doar o fantasmă efemeră a unui vis numit viață. O unealtă crudă, ipocrită căci posedă două chipuri. Când ți-e lumea mai dragă și ți se pare că ți se întinde la picioare infinitul

Mâine soarele răsare Vezi altă floare, Altă picătură de ploaie Nu va mai conta a mea ultimă chemare Vei schimba totul pe-o altă sărutare. Dar când ceața îți învăluie privirea Cazi și...nu te

Soarele blând apune tomnatic peste lumea încleștată în uitare. Pe geamul aburit de o chemare șoptită se scurg cioburi amărui de suspine. S-a stins clipa în scrumul înecăcios al trecutului și

Câte lacrimi am vărsat pe masă, Dar știu...știu că nimănui nu-i pasă. Printre noianul de pagini cândva goale S-au scris în sânge sentimente. Au rămas printre file uscate petale Tot ce-a fost,

Un pic de liniște, Un pic de dor Printre ruginitele frunze Clipele se sting ușor. A apus iubirea Printre cioburi de ciment, S-a pierdut speranța Melancolia pe obraz se frânge

Mi-am înveninat sufletul cu dulcele venin al iubirii și apoi l-am lăsat să-mi cuprindă tot trupul, sufocându-l. Pe podeaua rece se revarsă în lacrimi de sânge pe chipul meu palid dorul și pieptu-mi

Strălucind în asfințit În ochii mei albaștri marea Acel sărut pe obraz șoptit Se stinge și rămâne doar amintirea. Ochii și-au învăluit privirea cu o amară goliciune, Iar vântul scutură malul

Spune-mi, vezi în ochii mei picături de ploaie ? Spune-mi, vezi în sufletul meu stropi de venin ? O ultimă amintire Și toate care vin... Ceața învăluie o oglindă goală și palidă, Iar vântul

E prima zi de toamnă și deja în aer plutește melancolia. Frunzele, cândva învelite în mantii verzi, acum sunt stropite cu picături ruginii, galbene... Amintirea serilor toride și a

Un pic de liniște, un pic de dor E toamnă în noi și frunzele iarăși mor... Vântul melancolic șterge lacrimile de pe geam În mintea-mi răvășită din nou te am. Ca o fantasmă în noapte dispari

N-aș vrea să te văd plângând în urma mea Căci n-aș suporta durerea. În fața mea ți-ai dezvăluit inima Și eu...eu am țesut pe chipul tău dezamăgirea. Lacrimi calde îmi ard pieptu-mi

Un răsărit de soare, Un surâs de floare, O ultimă chemare Și cea din urmă suflare. Lacrimi șoptite prin noapte, Fulgere fără glas ce scânteie departe, Printre versuri, sentimente pictate Și

Clipe îmbătate-n fericire, Lacrimi stinse pe hârtie, Șoapte de iubire Și nopți presărate cu magie. Mângâieri blajine sub clar de lună, Un sărut pripit de ,,noapte bună’’, Cântul dulce al

Vezi? Mă vezi? Am ajuns aici Un om pierdut printre poteci Rătăcesc prin lumea largă Fără margini, fără teamă. Hoinăresc și n-am habar cum să mă mai întorc Din cântul vieții versuri

Luna strălucește pe cerul țesut cu stele, luminând noaptea întunecată. Vântul adie printre ale castanului frunze și teiul miresme edenice spre văzduh înalță. Pe strada pustie, colbul de asfalt

Mi-am încuiat inima și tot ce-am lăsat în urmă, acum, s-a transformat în fum. Doar cuvinte spuse în van, pierdute pe drum. Am devenit un străin, un suflet hoinar, un nebun O fantasmă a unui

Parfumul amețitor al florilor învăluie orașul prăfuit. Amurgul cade încet în nuanțe portocalii, iar vântul adie răcoros, mângâind dulce obrazu-mi palid. Aud în aer un cântec duios, magic și în jur

A fost cândva când soarele ardea și totul în jur avea miasmă de peruzea. Ea, doar o simplă fată, cu părul bălai, ochi albaștri, dar care de iubire habar nu avea. Credea că doar frumusețea contează și

Ochii-mi rătăceau pe pereții surzi de prea multe vorbe Timpul s-a scurs și-a rămas doar o amintire A ce-am trăit, a ce-am iubit Cândva eram fericit... Oceanul de stele infinit ocrotește

Lacrimile s-au stins Gândurile le-au luat locul Totul a fost un vis Și acum mi s-a împietrit sufletul. Þineam ochii larg deschiși Priveam stelele Acum îi țin închiși Și încerc să uit

Ieri, a nins... Totul era alb împrejur Azi, magia s-a stins Și nimic nu mai e pur. Cădeau fulgi mii și mii Îi priveam cum prin aer roiau Am fost cândva copii, Toate ne fermecau. Stele

Stropi cad din cer, Melancolia plutește prin aer E primăvară acum Și petale se aștern pe drum. Lacrimile se preling pe geam Pe foaie, versuri pictam. Ascult cântecul nostalgic al ploii Și

Doar amintiri deșarte Pierdute-n noapte, Lacrimi scuturate printre ploape Și clipe pierdute pentru eternitate. Atât mi-a mai rămas... Strigăte fără de glas, Un ultim ceas, Un surâs trist

Afară ninge. Copacii singuratici sunt presărați cu o pulbere argintie. Fulgii mari, gingași dansează prin adierea gerului. Eu stau și privesc pe geamul aburit cum ninsoarea îmbracă orașul gri și