Să împroșc cu ură
În sângele bolnav...
Vântul cântă-n corul
Unor vioare vechi.
Întins, cu ochii-nchiși,
Pe pietre mă aplec să mă culc,
Iar frigul mă-nvelește
În timp ce plec.
Tras
Noaptea râde dulce printre buze-constelații
Și tainic își topește-ngrozitoarea voce
Prin lanuri lungi de nori și cețuri-conversații
Rostogolite prin pamântul din scrum dulce.
O cioară-și cară
I
am impresia că
serile de toamnă ard
demoni albaștri răcnesc în măruntaiele nopților
ne auzim glasurile galopând în depărtări
și-s atât de înfrigurate atingerile
încât ne uităm
*
Greaca Veche
O zeiță care-și înfigea ghearele vopsite
În carnea mea vânătă
Și realiza o urcare prematură
Până-n creștetul capului,
De unde lăsa să curgă peste mine
Coada rochiei ei
(despre mere)
Și nu numai...
De la frunză se formează
un bob de lacrimă care crește.
L-ai sărutat prima dată
( deși portocala sau rodia sau pe mine
Nu ne-ai sărutat)
și s-a făcut măr:
cu
Mă rugam sub pat
Și îmi imaginam
Cum cădeau din tavan
Reci suflări de necurat.
Cu ochii sub cearceafuri
Visam cum se cățărau
Pe pereți și urlau
Fantome de balauri.
Cântam sub
sunt beat și sincer nu-mi
mai pasă nici de tatăl nici de fiul
și nu mai încerc să-l înțeleg
pe dumnezeu
pentru că mă doare capul
nu știu sigur dacă
e de la sticlele de Krepkaya
pe care
(despre viață)
Numai carnea, iarba și nevăzutul
suferă de viață.
Numai sângele, seva și apa urcă
și se scurg-o
suspendare-n perisabil.
Viața e efemeră!
(cum aș spune unei dame
că e
Îți spun ție, cel ce mă lovești,
Îți spun ție că sunt nemort.
Îți spun că sunt viu ca o piatră
Și că o piatră gândește veșnic
și rămâne un gând.
Și rămâne un gând...
Îți spun că o floare
TD