Teodor Dume
Verificat@teodor-dume
„Cel ce ocolește suferința moare încet pentru că nimeni și nimic nu poate înlocui atingerea (teodor dume)”
Teodor Dume,jurnalist, scriitor și poet român (n. 04 aprilie 1956, Luncasprie, Bihor): A urmat cursurile școlii generale din satul natal și Școala profesională "Înfrățirea" din Oradea. Este absolvent al Liceului "Înfrățirea" din Oradea, al Școlii Populare de Artă din Oradea (secția Regie-teatru, specialitatea Actorie) și al Academiei de Studii Social-Politice,…
poate fără acel ȘI de început intrarea ar fi mult mai directă.
e doar o opinie
aprecieri!
Pe textul:
„Mă cufund în gânduri ca într-un fluviu negru" de Bot Eugen Iulian
da, frumusețea, ori de unde ar veni și ori unde ar fi, place acelora care simt viața în desfășurarea clipelor prin care trecem zi de zi.
- de apreciat și lăudat gestul acelora care au organizat evenimentul, semn că totuși frumosul nu moare și nici nu poate să moară.
- se cuvine felicitări participanților și mulțumiri organizatorilor dar și florentinei pentru detaliile evenimentului pe care ni le-a dăruit.
luminez calea înspre valoare și frumos
da, stea
Pe textul:
„Octombrie la Mizil" de Florentina-Loredana Dalian
bine prinse cadrele
o scriitură atentă
pun o luminiță pe taraba ruginită
aprecieri!
Pe textul:
„În toamnă" de Cristina Rusu
da, e o sărbătoare a sufletului
adânc respect autorului cărții
cât și domnului George Pașa
cu sinceritate
Pe textul:
„Poezia ca flux semiotic. Ștefan Ciobanu - "de-a bușilea prin aer"" de George Pașa
Recomandatmie, cel puțin, mi-ai dat posibilitatea să pătrund în casa gândurilor lui florian stoian- silișteanu.
și da: existăm prin Oameni, Dumnezeu și Poezie
Pe textul:
„NIG de vorbă cu poetul distanțelor, Florian Silișteanu" de Nuta Istrate Gangan
Recomandatpoezia renaște dintre cuvinte
mulțumiri organizatorilor și felicitări autorilor!
Pe textul:
„Poezia vie - turneu de lecturi publice" de Eugenia Reiter
Recomandat"nu voi să ies
ci vreau ca tu să intri
în cel ce sunt"
aprecieri!
Pe textul:
„prin labirintul minții tale" de paparuz adrian
aprecieri!
Pe textul:
„o fi?!" de Mihaela Popa
mi-a plăcut în mod special finalul
dar și intrarea este benefică întregului.
mie mi se pare că e prea îmbrăcat textul. sunt prea multe elemente care definesc același lucru.
mai trec
Pe textul:
„Șah mat la ursită" de Maria Elena Chindea
aici nu sunt note peronale și nici umbre de jurnal ci mai degrabă observ un traseu care facilitează punctarea și trasarea unui teren pe care și eu l-am explorat. tu o faci în felul tău și este foarte benefic.
"Există un alt fel de singurătate, pe care dacă nu l-ai simțit niciodată, înseamnă că nu ai reușit să coborî încă, adânc în tine însuți."
place mult cum ai reușit printr-o simplă creionare să-i dai o altă tentă.
aprecieri și
stea
Pe textul:
„despre ploaie, pinguini, butoaie și singurătate" de Nuta Istrate Gangan
Recomandatcu sinceritate
Pe textul:
„e târziu și e toamnă, ana" de Teodor Dume
da, acasă...
rândurile de față compun telegrama existenței prin care ne face să ne amintim de noi înșine.
evident că grigore leșe e doar unul dintre cei mulți pe care ar trebui să amintim și să le repetăm numele ca pe o rugâciune.
"Muntilor cu creasta rară
Nu lăsați straja să piară
Dacă piere straja voastră
A pierit și țara noastră. "
(cântec despre Bucovina)
luminez calea înspre și alte suflete sensibile
Pe textul:
„despre grigore leșe și cealaltă distanță! " de florian stoian -silișteanu
ai intuit foarte bine mesajul ascuns printre stările inconfundabile ale iubirii. aici, de față, acea iubire are un destinatar plecat tocmai într-un anotimp în care
copilul din mine cerea ajutor.
este prea personal acest text pentru a intra în detalii, dar știu și sunt ferm convins că mulți dintre cei care citesc rândurile de față se regăsesc...
mulțumiri
Pe textul:
„e târziu și e toamnă, ana" de Teodor Dume
ai intuit foarte bine mesajul ascuns printre stările inconfundabile ale iubirii. aici, de față, acea iubire are un destinatar plecat tocmai într-un anotimp în care
copilul din mine cerea ajutor.
este prea personal acest text pentru a intra în detalii, dar știu și sunt ferm convins că mulți dintre cei care citesc rândurile de față se regăsesc...
mulțumiri
Pe textul:
„e târziu și e toamnă, ana" de Teodor Dume
ca de obicei un oaspete drag mie, un oaspete aproape de cuvânt și de frumusețea lui.
mulțumesc frumos
daniela gligu,
da, toamna mea e toamna tuturor sufletelor sensibile, toamna tuturor acelora care au trecut prin ani iubind, chiar dacă nu mereu am poposit în umbra iubirii.
stimă
costin tănăsescu ștefănești,
o vizită benefică și plină de bucurii, drept pentru care mulțumesc mult. mă bucur că toamna mea și-a deschis porțile pentru cei care au iubit și iubesc acest anotimp al dăruirii.
tuturor calde și sincere mulțumiri
stimă și considerație,
Pe textul:
„e târziu și e toamnă, ana" de Teodor Dume
deși foarte târziu răspunsul meu țin să-ți mulțumesc pentru modul în care ai privit, cu sufletul, spre acel sentiment uman care ar trebui, în anumite ocazii, să ne stăpânească.
multă stimă
viorica pop,
cu scuze pentru întârzierea răspunsului mulțumesc pentru sinceritatea din cuvânt.
cu sinceritate,
Pe textul:
„pentru o clipă doar pentru una opriți acele ceasornicului" de Teodor Dume
aprecieri!
Pe textul:
„[după starea cea dintâi]" de Daniel Dăian
"doar tâmpitul din mine mai crede în moarte" l-am citit așa: doar TIMPUL din mine mai crede în moarte.
poate preluați sugestia.m-ar bucura mult.
aprecieri!
Pe textul:
„sap de nebun prin inimă canale spre lună" de Tudor Gheorghe Calotescu
din titlu se conturează acele stări care ne confirmă și îmi confirmă cele spuse.
deschiderea este una sigură iar finalul pătrunde, sfredelește lacom în adâncul mesajului."iar trecãtorii vor zâmbi fermecați/de cât de albastru ne apasã cerul"
aprecieri domnule tudor gheorghe calotescu
și o stea care va lumina cerul scrierilor d-voastră.
cu sinceritate,
Pe textul:
„parcă suntem doi sinucigași anonimi" de Tudor Gheorghe Calotescu
Recomandatnicio amintire nu a fost locuită vreodată de singurătatea unei femei/sunt un viu imediat/putrezesc fără groapă de fiecare dată când înjur/dumnezeiește"
aprecieri și o
stea
Pe textul:
„[s-a ridicat în două picioare înainte de prima mușcătură]" de Daniel Dăian
Recomandat