Octombrie la Mizil

De câțiva ani, Mizilul și-a pus amprenta pe începutul lunii octombrie, prin organizarea Festivalului-concurs de literatură "Agatha Grigorescu-Bacovia". Acesta are loc în cadrul Zilelor Mizilului organizate de Primăria orașului la conducerea căreia se află scriitorul-poet Emil Proșcan, un susținător al culturii, în general, și al literaturii în special. De câte ori merg la Mizil (am fost a patra oară), mă întreb cum ar arăta fața României dacă toate orașele și satele ar avea un astfel de primar. Cu siguranță, am fi mai buni, mai frumoși, mai culți, cu mai mult respect pentru valorile autentice. Anul acesta, pentru prima oară m-am aflat în postura de membru al juriului (grație poetului care s-a ocupat de organizarea concursului, domnul Lucian Mănăilescu), alături de personalități marcante ale literaturii române (Adrian Alui Gheorghe, Nicolai Tăicuțu, Valeria Manta Tăicuțu, Emil Niculescu, Lucian Mănăilescu și Emil Proșcan), calitate care m-a onorat în mod deosebit. Am constatat pe propria-mi piele că e mai ușor să fii concurent decât "jurat", așa cum afirma și scriitorul Adrian Alui Gheorghe în mesajul pe care l-a trimis și pe care l-a citit domnul Primar. Dintre invitații de onoare mai amintim pe domnii Florin Dochia, Rodian Drăgoi, Stan Brebenel și invitatul special, scriitorul Dinu Săraru care, după cum mărturisea cu umor, și-a "făcut debutul cu pălărina-n brațe la Mizil". Asta cu pălăria trebuie povestită, întrucât ne-a amuzat pe toți, în primul rând pe domnul Dinu Săraru care a relatat-o publicului. Câțiva dintre noi l-am întâmpinat la intrare, cu onorurile care se cuvin unui scriitor pe care îl cunoșteam în primul rând de pe coperțile cărților din bibliotecă. Apoi, am intrat prin culise, ocupându-ne locul la masa invitaților. Numai că distinsul domn a creat un moment de derută în momentul când și-a dat pălăria jos de pe cap, încercând, fără succes, să-i găsească un loc (pălăriei, nu capului). Atunci, cineva a întrebat cu disperare pe domnul Proșcan: "Domnule Primar, ce facem cu pălăria?" (Greu, tare greu să fii primar în ziua de azi! Auzi la ei, dom'le, te întreabă până și unde să-și pună pălăria și bastonul - chiar așa, maestrul avea și baston, noroc că a preferat să-l țină la purtător). Domnul primar, obișnuit să rezolve problemele cu maximă eficiență sau, dacă nu, măcar să nu dea bir cu fugiții în fața dificultăților, a găsit soluția salvatoare: "Dați-o, domnule, la mine!" Astfel, pălăria scriitoricească a aterizat fără efort în mâinile domnului primar. Eu, fiind așezată în stânga domniei sale, nu m-am îndurat să-l las așa, că mai avea de ținut în mâini și microfonul, și diplomele pe care urma să le înmâneze și telefonul la care spectatorii și telespectatorii trimiteau mesaje (evenimentul s-a difuzat la televiziunea locală), așa încât am preluat pălăria buclucașă, pasând-o însă cu repeziciune victimei din stânga mea: poetul Florin Dochia. Care, inspirat, a așezat-o discret pe colțul mesei. Desigur, ulterior, am avut o grijă, să nu zboare de acolo și să se facă pierdută în mulțime. Domnul Emil Proșcan, amfitrionul nostru, a propus o temă de dezbatere care ne-a cam dat bătăi de cap unora (zic de mine, în primul rând): Literatura română în context european. Fiecare dintre invitați a luat cuvântul, unii atacând problema direct (Florin Dochia), alții pasând-o la vecini ca pe nărăvașa pălărie (eu), alții sustrăgându-se discret. Între momentele vorbite, elevul-pianist Irinel Drăghici a interpretat cu simțire la pian un repertoriu bine ales care ne-a mers la suflet(e). În sală, ca de fiecare dată, au fost prezenți și mulți elevi de la două dintre liceele mizilene, copii cuminți, educați, care au creat o mică forfotă doar în momentul când li s-a dat o temă de concurs. Unul dintre "subiecte" a fost să citeze un vers din Nichita Stănescu. Celor care au întrunit cel mai mare punctaj li s-au oferit premii. La sfârșit, au fost invitați în scenă premianții concursului literar, pentru înmânarea distincțiilor obținute. Aproape de terminarea festivității, dacă tot e campanie electorală, ne-au onorat cu prezența și câțiva politicieni (doamna Prefect, senatori, deputați etc) care - unii - au luat și cuvântul, asigurându-ne că avem în domniile lor susținători de nădejde ai culturii fără de care etc etc. Toate cuvintele pe care le-aș avea de zis la acest capitol prefer să le tac. A urmat masa, apoi au continuat discuțiile în cadrul cenaclului. E frumoasă toamna la Mizil. Am remarcat cu bucurie că pe străzile orașului răsuna muzică superbă de fanfară. Am întrebat, mai mult retoric, cum se face că nu se aud manele ca în majoritatea orașelor în zilele lor. Am primit răspunsul așteptat: "Manelele sunt interzise prin regulament." Bravo! Chiar dacă, vorba proverbului, cu o floare nu se face primăvară. Și dacă se face toamnă, tot e bine. E frumoasă toamna la Mizil...