Teodor Dume

mi-a plăcut deschiderea acestui text.

"acceptă-te spre a fi acceptat
nimeni nu îți va deschide oglinda
omului de lângă tine
de nu
o vei deschide tu"

ai folosit cuvinte alese de inima omului de lângă tine

da, bine!

domnule răzvan,
suferința nu poate fi o eroare și nici o boală. ea face parte din viață și este indispensabilă. ea este semnificația vieții și atât...

fără suferință nu este CAPÃT

cu sinceritate,

mi-a plăcut deschiderea acestui text.

"acceptă-te spre a fi acceptat
nimeni nu îți va deschide oglinda
omului de lângă tine
de nu
o vei deschide tu"

ai folosit cuvinte alese de inima omului de lângă tine

da, bine!

LIM,
răbufnirea de față este bine argumentată pentru că stilul acesta de viață, bălăcărit, cum bine zici, poate dezechilibra, într-o mică sau mai mare măsură, universul interior al oricărei ființe.
și uite că între veganism și vegetarism se fac deseori confuzii care provoacă efecte distrucătoare organismului.
nu știu dacă convingerile morale sau spirituale pot închega un motiv plauzibil folosirii unei astfel de diete.

mi-a plăcut motivul pe care l-ai dat finalului acestei personale.

mărturisirea sinceră și curată a unei clipe, a unui moment unic
"azi sunt doar a mea
a zborului care singur mă ține"

mi/a plăcut pentru că a fi sincer cu tine însuți este egalul fericirii de mâine

sincere aprecieri!
t. dume,

bună ideea, mersul spre împlinirea mesajului.

dacă ar fi textul meu aș trece prin el cu bisturiul poetic, l-aș aeresi puțin, m-aș debarasa de persoana a doua...

da, l-aș vedea cam așa


"încerc să scriu cea mai frumoasă poezie
pe care mi-a dat-o Dumnezeu pe Pământ
apoi o să mă îmbrac la loc în Om

și ca o piatră ce-și așteaptă rostogolirea
voi privi bolovanul
înfipt ca un pumnal
în răbdarea lui Dumnezeu

pe cord deschis chirurgii Poeziei
mi-au tatuat nedeslușitul poem al prăbușirii în mine
o singură literă

și atât..."

e doar o părere, constructivă, zic eu. nu-i musai să o adopți. dar mi-a plăcut ideea și am zis că merită conturată cumva...


cu sinceritate,
teodor dume,

bine punctat și în profunzime.

mi-a plăcut revenirea din prima parte și apoi trecerea la ceea ce ne-a mai rămas, umbre și tăceri la margine de vârstă...

aprecieri!

t.dume,

secvențe reușite dintrun întreg delimitat de timp. îmi place pentru că terenul este explorat într-un mod aparte, iar filonul este marcat cu simboluri. de fapt, e o tentă dragă mie.
"până aici am ajuns/mai departe pot doar să îmi închipui/închid ochii și văd lampioane/ înălțându-se".

frumos!

luminez

cu sinceritate,
t. dume,

nu știu dar în călătoria mea printre cuvinte, sentimente și lucruri mi-a plăcut să privesc din interiorul cuvintelor înspre simplitatea care rostuiește valoarea. iată aici un text împlinit datorită modului în care a fost elaborat punctând stări detectabile doar de către cei care au ajuns să privească înspre cele două direcții: a venirii și a plecării
o trecere printre stările care ne umbresc o parte a lucrurilor dar și a sentimentelor, o trecere cu destinatar necunoscut despre care, din unghiul meu de vedere, nu știi ci doar aproximezi capătul.
deseori, ca și acum, stau pitit în răzorul timpului și privesc înspre cele două direcții,doar una cunoscută nouă, și nu pot decât să încerc să restaurez starea perfectă dintre lucruri și sentiment."Oricât ai căuta ea nu-i de găsit,/ea nu vine,/ea nu așteaptă.//Nu poți s-o chemi/pentru că nu are nume//ea nu trăiește în pământul celor vii"

și ce frumos ar fi să putem avea o relație cu timpul, fie și de împăcare cu ceea ce am fost...
dar "E prea târziu./Mi-aș acoperi mâna deja/cu pământ,/ca să se învețe, să se obișnuiască/să se împrietenească cu viermii/din timp."

pentru acuratețe, tentă și mesaj

luminez

cu sinceritate,
t. dume,

da,poezia "Nuței Istrate Gângan este o luptă permanentă cu sine, un război pe care doar cititorul îl poate câștiga, trăind emoția, step by step, cu fiecare vers care-și strigă durerea, biciuie nedreptatea, minciuna, abuzul, haosul cotidian, dar mângâie sufletul cu amintirea celor dragi, recurgând la limbajul emoțional, sincer, direct, fără subterfugii impuse."
,,Păstrează ritmul/ Pentru iubire ai nevoie de inimă./ Pentru echilibru de o bicicletă./Pentru viață trebuie să înveți lecția morții.” (nu știu să mor).

fiecare apariție editorială este o firimitură de suflet dăruită cu suflet nouă cititorilor de către cei care știu să întrețină frumusețea din cuvânt prin sacrificii și timp.

felicit autoarea cărții și-i mulțumesc și pe această cale pentru tot ceea ce face.
mulțumesc editurii minela și autoarei recenziei.

luminez

nu pot decât să mă bucur sincer pentru realizările celor doi autori.

felicitări!

luminez calea înspre o nouă apariție

iată că în viață apar și persoane care știu să urmărească, fără interes, "specialul" din noi așa cum autoarea eseului critic de față reușește să pătrundă în tainele cuvântului așternut între coperțile unei cărți de către Gela Enea.
tonul, dar și tenta întregului, sunt descoperite și descifrate de ottilia într-o manieră care salvează traseul sentimentelor interioare dar și a acelora care înlănțuie și formează starea unor clipe de viață.
"Stilul Gelei este unul autentic prin aceea că își scrie viața în punctele ei esențiale pe care să le regăsească ușor și în orice condiții, potrivit firului Ariadnei, puncte de restaurare a amintirilor speciale din copilărie și adolescență: spălatul rufelor la râu, pajiștile cu mușețel, blândețea și atitudinea mamei în contextul unor situații mai puțin obișnuite, denaturate, Simona etc."
mă bucur sincer că ottilia găsește resurse, și timp, pentru reîncărcarea rezervei pentru a trece la o altă carte deși, trebuie să recunosc,munca este una de documentare și stil care cere sacrificii. și toate astea pentru a ne reda nouaă din firimiturile de suflet ale poetului.

felicitări, ela!
mulțumiri, ottilia!

luminez poteca înspre sufletul cititorului

cu sinceritate,
teodor dume,

da, o revistă care nu uită drumul înspre poezie și nu-i uită nici pe cei "uitați", cum bine puncta domnul prof. George Pașa.
mă bucur că am avut șansa de a publica în paginile ei încă de la începuturi. mulțumiri domnului Ion b
Barb - fondatrul revistei precum și tuturor celor din redacție și, evident, colaboratorilor care sunt deosebiți.
luminez drumul pe mai departe pentru că se merită să ne aplecăm asupra a tot ceea ce este frumos și durabil.
colega ottilia nu a luminat din motivul arătat mai sus dar gestul ei nu putea fi interpretat pentru că munca și meritul este a redacției.

cu sinceritate,
teodor dume,


ps,
da, sunt 7 ani...

sun foarte puțin cei care știu să privească și în interiorul altuia. uneori o fac cu un anume scop sau întru obligație morală. veronica este omul care știe să răsplătească bunătatea cu bunătate. iată aici, ca și în alte materiale,o explorare atentă pe versantul drept al unei inimi care a bătut nu numai pentru el ci și pentru cei mulți, sau puțini, iubitori de artă și frumos.
mă bucur sincer că există oameni, ca și veronica pavel lerner, care știu să pătrundă în adâncimea sufletului celorlalți pentru a dărui.
și bine ar fi ca Figura, vocea și poezia din noi să rămână și dincolo de "Mâine".
ce frumos ai spus, veronica!

ps,
aștept cartea cu oamenii pe care îi cunoști...
e o promisiune și trebuie onorată

mihaela rașcu,
mă bucură mult trecerea și aprecierile, cu atât mai mult cu cât sunt cuvinte care descriu în detaliu starea cititorului

cu sinceritate,

felicit autoarea cărții, felicit editura și mulțumesc autoarei recenziei de față pentru firimitura de frumos dăruită.
"Claudia Minela este o purtătoare de felinare, entuziasme, speranțe, viziuni, opune o fermă rezistență la ,,florile răului ”."

aprind felinarul...

cu sinceritate,
teodor dume,

nu pot decât să apreciez modul în care au fost punctate stările și, evident, mesajul împlinit datorită eșalonărilor făcute, care de fapt reprezintă timp. un timp al fiecăruia pe care încercăm să-l redescoperim.
"după următorii zece ani am vrut să plec/m-am uitat/și umerii lui înalți nu erau/
streașina casei făcuse cearcăne/ pungi cu duhori/treptele se afundaseră în pământ"

luminez

Emil Iliescu,
sunt încântat și onorat de trecerea unui cunoscător al scriiturii despre traiul copilăriei la țară.
trecerea este benefică pentru că nu mulți se pot reîntoarce în copilărie.
steluța îmi va lumina drumul reîntoarcerii.
multă stimă,

sophia e.c,
cât timp ne sprijinim pe rădăcinile neamului existăm și vom exista.
mulțumesc din suflet pentru acest comentariu sincer

cu sinceritate,
teodor dume,

pentru trecere, lectură și semnul luminos.
da, totul vine de la Dumnezeu

cu sinceritate,

am citit toate postările din 2015 și 2016 ale autorului acestui text și am găsit o exprimare sinceră, o frumusețe aparte în rostuirea fiecărui cuvânt. spun asta pentru că trebuie să înțelegem că lumea se compune, nu numai din durere și dezamăgiri, ci și din a cea parte a frumosului pe care rareori știm să o interpretăm
"iată/am ajuns și aici/ca cel care se pregătește/de răsărit/și întâlnește doar alte plecări/(...)lumea vine spre mine/(...)crezând că poate aduce/un dram de uitare/
lumea vine în felul ei"

da, un șantion de frumusețe a rostirii care-mi oferă șansa de-a vedea înlăuntrul sensibilității și frumosului, și asta datorită punctării atente a stărilor izvorâte din sentiment, fie el chiar și al altui fel de întâlniri.
"și fiindcă nu e vreo șansă să înțeleagă
rămân așa
ca și cum nu aș fi acolo
ca un pelican
cu aripi de pluș."

pentru tenta dată, și nu numai

luminez
cu sinceritate,