Icoana de pe fundul apei...

Din punctul meu de vedere, acesta este unul dintre cele mai bune texte scrise de Teodor Dume în ultimii ani. Limpede ca apa de izvor, fără a relua vechi imagini din alte texte, cum s-a mai întâmplat uneori. Limbajul este același, contează mai mult nivelul reflexiv, care, cum am mai spus, tinde să devină dominanta creațiilor domniei sale din ultimul timp.
Spuneam, de asemenea, altcândva, că referințele culturale sunt mai puține în textele sale, iar acolo unde există se topesc în structurile lirice (cum este aici referința din final la „Cina cea de taină”).
De corectat: „pe o sigură icoană” (ați vrut să spuneți „singură icoană”).