Un cadou trimis înspre cer...

Un poem emoționant, despre cea mai grea despărțire din lume. Cred că moartea nu este o despărțire definitivă, cerul este și el colindat de noi cei ce iubim, aici pe pământ.
Un colind frumos către toți cei ce locuiesc în cer.

Dumnezeu să-l odihnească pe tatăl Dvs. în Raiul nesfârșit al bunătăților veșnice!

“aș fi vrut să-i spun lui tata: "te iubesc”,

este atat de reala starea in acest poem, am retrait si eu acest moment,

sunt si eu un copil care “ n- apucat “ niciodata sa- i spuna aceste cuvinte “ te iubesc” tatalui,
chiar m- am gandit zilele astea la aceste cuvinte , supra- folosite in ziua de azi, incat si- au pierdut adevarata semnificatie,
pe vremuri, le auzeam in filme, si o intrebam pe mama “ da noi de ce nu traim
ca in filme”

astazi, vad din nou parintii, prin faptele si consistenta trairilor, si integritatea de care dadeau dovada in orice situatie, fara sa fi citit vre- o carte, sau fara sa fie ocupati de dezvoltarea de sine, erau loiali vietii asa cum era, munceau, taceau si faceau, ascultau cand era de ascultat, vorbeau cu talc, saritori
la nevoie da si la o bucurie, … constat ca au trait ca niste dumnezei pamantesti, … ma gandesc cum oare le- ar fi schimbat viata, starea cuvantul “ te iubesc” ….