Poezie
Sex amânat din cauza lui Dumnezeu...
carte (în lucru) : Sex în lanul cu maci
1 min lectură·
Mediu
lângă fotografia de pe noptieră
am găsit bilețelul
pe care
ar fi trebuit să i-l trimit fetei
după prima noastră întâlnire
n-am mai apucat
începuse ploaia
de atunci
urăsc ploile îndeosebi pe cele de vară
care pe fundalul a două trei fulgere
ne-am sărutat
pe gât pe coapse și ceva mai jos...
ne-am topit o parte din trupuri și speram că
fiecare va trebui să cotrobăie unul prin celălalt
până va da de partea ce i s-ar fi potrivit
dar a venit ploaia ...
urăsc și femeile
îndeosebi pe acelea care spun
sunt cea mai frumoasă și sexi femeie
urăsc și mirosul de carne vie
pe care-l adulmec când plouă
urăsc trecătorii și
pe cei gură-cască
urăsc și așteptarea
urăsc și îndrăgostiții care
înnebunesc după ploaie și lasă stropii
să pătrundă prin efracție printre
trupurile lor înfierbântate
urăsc cu patimă sexul
când Dumnezeu dezlănțuie ploaia și fug
cu pantalonul în mână
urăsc și privirea jalnică a femeilor nesatisfăcute
în cele din urmă
(iertat să-mi fie păcatul)
îl urăsc și pe Dumnezeu când îmi spune că asta îmi este soarta...
001.479
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Teodor Dume
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 179
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
Teodor Dume. “Sex amânat din cauza lui Dumnezeu....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodor-dume/poezie/14147623/sex-amanat-din-cauza-lui-dumnezeuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
