Semne de la mama

în închipuirea mea trăiește o mamă sigur e mama face parte din mine dimineața la amiază și seara când vorbesc cu Dumnezeu își pune capul între palme și mă privește tăcut din ochii deschiși parcă într-o altă lume ies lacrimi trăiesc între realitate și vis ferit de ochii lui Dumnezeu îmi întorc capul și plâng am senzația unui sentiment straniu cum parcă m-aș hrăni cu propriul meu sânge sub stăpânirea gustului acela mult prea dulceag tremur într-un ritm agonic aș face orice ca să-mi pot curăța oasele de frică aș întoarce lumea înspre marginile cerului și soarele către chipul mamei locuit în mine deși știu că nu-i decât o cruce de lemn putrezit pe care o port ca Iisus coroana de spini de la o vreme mă pipăi și mă întreb mirat sunt eu sau nu mai sunt eu cel care am fost închid ochii și sub mângâierile imaginare o strig pe mama o întreb de ce s-a dus fără o vorbă de rămas bun știu că dincolo de tăcerea ei și de ceea ce a fost e multă suferință și iubire nimic nu e întâmplător zic cu ochii ațintiți la lumina de la capătul nopții mă răstesc la Dumnezeu spune-mi Doamne eu eu când o voi putea urma? am obosit să mai cred în tine Doamne! sufletul nu mi l-ai citit de mult mă simt ca un tren oprit într-o haltă fără călători cineva trece tăcut și mă privește din mers știu că nu poți fi tu Doamne și mai știu că nu îmi vei răspunde nu-mi rămâne decât să aștept sau să fac ceva ce știu cel mai bine până una-alta o să cobor în mine și câte puțin în fiecare zi voi roti soarele după umbra mamei și în cele din urmă o voi ruga să-mi lase un semn la orele 12 fix ca să am puterea să privesc pe fereastra altui cer