Lumina stă în cerul negru
Aseară am știut!
Voi sparge nuci, dar fără clasă
Nu știi, căci te-a durut...
Alerg acum pe ape moi,
Sperând să dau de gheață.
Cândva priveam nuferii goi
Dar tu,
Da, răspuns sau întrebare?
Nu te ascunde-n fața mea!
Nu mai trăiesc apus sub soare,
Doar vulturii pe cer puteau spera...
În galsul vesel din oglindă
Încerc să caut răspuns la apă
Dar chipul
Dacă tu crezi că voi veni,
Așteaptă-mă în somn
Cu un buchet nu voi veni
Fiindcă eu dorm!
Nu te ascunde după nori
Căci ochii tăi chiar te trădează
Dacă la noapte te privesc
Pe cer va fi
Un ochi în vânt
Și numai cerul,
Poate doar focul exista
Un țipăt cald
Omori misterul....
Oricine te poate urma.
Stăteam aici, în umbre albe
Fără demoni și fără timpi,
Când pomii toți vorbeau
Vino,acum, doar în lumea mea
Eu promit că nu te voi uita...
Două stele noaptea ne-au văzut
Nu știau că tu n-ai început.
Dacă cred din nou în lumea ta
Răsăritul oare va mai aștepta?
Dar tu
Uite azi de lume am uitat,
Am fost sclav am fost și împărat
Toate visele din mine în zăpadă s-au topit,
Vreau să fug acum în lume și să uit de asfințit!
Nu te mai cunosc de două seri,
Glasul
Tu te-ai ascuns în zori de zi
Dar mintea ta e încă-n lună
Poate că îți vei aminti
Că stelele nu se răzbună!
Tu zbori mereu în mintea mea
Dar nu ai aripi, nici motor,
Aș da un avion ca să te
Am fost aici de la-nceput
Căutând ceva ce n-ai avut,
Eu rătăceam sub părul tău
Simțindu-mă un sfert de zmeu.
Dar anotimpurile fug
Iar noi rămânem în amurg,
Sub soarele ce stă să moară
Când
Un ultim vals
Aș vrea să-mi dai,
Acum am ars
Tot ce gândeai!
Mai fă un pas...
Dar ce ciudat
E să mă vezi
Neîmpăcat,
Tot ce-ai visat
Zace uitat...
Ascult orchestra de un ceas
Dar tu pe
Roua de primăvară
Vine peste brumă
Fără vreo urmă
Și banca pustie zâmbește...
O lume ce nu a trăit
Zace în sicriul construit de tine,
Ce e alcătuit
Din fiecare răsărit
Ce nu mai revine,
Căci
Nu mai am aceeași curte
Cu norocul,
Căci liniștea e o damă de companie
Iar răbdarea mea știe
Că toate au un revers...
În versul meu ascund un glonte
Sperând...
Că tu te vei feri din calea
Vorbește cu mine
Căci frunzele mor
Te înțeapă albine
Dar mierea e a ta!
Vroiam să să cunosc
Un om fără stele,
Dar nu are rost
Să caut poarta!
Demult doar visam
Să nu mai am vise
Și
Când timpul înghețase peste lume
Și zarea rămăsese neatinsă,
Trecea pădurile fără de nume
Cu voalul ca o pânză-ntinsă.
Doar frunzele puteau să-i prindă urma
Și crengile să îi atingă părul,
Un
Nebun, fără frică!
Afară e patul,
Tu stai pe o pernă
Și gândești ca racul.
Nu, nu cred în cărți!
Sunt scrise fără rost.
Mai bine am concepe hărți
Cu susul în jos....
Te vreau să-ți
De mult prea multe zile
Visez că iau pastile
Și caii din pereți
Au devenit maro!
O lume de zăpadă
Am cucerit odată,
Mi-e silă de lopată!
Și știu doar nota Do!
În Cosmos putrezește
O
Mergeam fără să știu dacă luna
Apare,
Dispare,
Mi-e totuna
Căci zilele albe
Doar eu le-am zărit....
Cu pene de struț te împodobesc
Și vreau în nisip să te întâlnesc,
Ca-n visele-n care
Eu te
Urcam un deal,
Săltat de val,
Iar ciorile fugeau cu glasuri de zăpadă:
Eu vreau!
Tu vrei?
Nu-i nimeni aici fără să cadă...
Pe vârful dealului te văd:
Tu știi!
Eu cred!
Dar pomul nostru e
În țara veșnicei zăpezi,
Pe piedestale mari de gheață,
Se adună aur și dovezi
Că dragostea nu e în viață.
Pe tronul aspru din granit,
Stătea pe veci chiar zeul nemuririi.
El niciodată n-a
Deasupra norilor plutesc
Și gândurile-s și mai sus,
Speranțele se risipesc
Iar gheața stă chiar la apus.
Pământul galben mă așteaptă
Cu orizonturi găurite.
Vreau să vânez o cale dreaptă
Și
Ascultă! Câmpul a rămas
Cu gândul la furtună
Îmi dai secunde, iau un ceas
Dacă te țin de mână!
Doar astăzi norii se deschid
În fața mea când treci,
Mă faci ochii să îmi închid
Să-mi amintesc
Cu frunze galbene te acopăr
Să nu te pierd prin gheață,
Când roua albă se ridică
Eu am uitat de viață.
Hai, vino acum în norii mei,
Să spulberi și zăpada!
Eu îți voi da în zori cercei
Pe
Din prima clipă ai știut
Că viața e un dar
E și o luptă ce o duci
Cu cei ce n-au habar.
Părinții tăi te venerează
Văzându-te cum crești,
Tu ești din soare ruptă o rază
Mereu tu
Departe de gările pustii
Doar greierii trăiesc.
Știam că tu nu ai să vii
De aceea, rătăcesc.
Am apă pentru fiecare
Și oxigen pus la butoi
Căci zilele sunt triste tare,
Se risipesc în praf și
Când noaptea albă se deschide
Și apele curg către cer
Pe câmpuri goale, fără urmă
Zbura un călăreț stingher.
Lumina lunii îl veghea
Pe drumul către fericire,
Și-n inimă o sabie-avea
Căci