Țenche Mircea

Lumina stă în cerul negru Aseară am știut! Voi sparge nuci, dar fără clasă Nu știi, căci te-a durut... Alerg acum pe ape moi, Sperând să dau de gheață. Cândva priveam nuferii goi Dar tu,

Da, răspuns sau întrebare? Nu te ascunde-n fața mea! Nu mai trăiesc apus sub soare, Doar vulturii pe cer puteau spera... În galsul vesel din oglindă Încerc să caut răspuns la apă Dar chipul

Dacă tu crezi că voi veni, Așteaptă-mă în somn Cu un buchet nu voi veni Fiindcă eu dorm! Nu te ascunde după nori Căci ochii tăi chiar te trădează Dacă la noapte te privesc Pe cer va fi

Un ochi în vânt Și numai cerul, Poate doar focul exista Un țipăt cald Omori misterul.... Oricine te poate urma. Stăteam aici, în umbre albe Fără demoni și fără timpi, Când pomii toți vorbeau

Vino,acum, doar în lumea mea Eu promit că nu te voi uita... Două stele noaptea ne-au văzut Nu știau că tu n-ai început. Dacă cred din nou în lumea ta Răsăritul oare va mai aștepta? Dar tu

Uite azi de lume am uitat, Am fost sclav am fost și împărat Toate visele din mine în zăpadă s-au topit, Vreau să fug acum în lume și să uit de asfințit! Nu te mai cunosc de două seri, Glasul

Tu te-ai ascuns în zori de zi Dar mintea ta e încă-n lună Poate că îți vei aminti Că stelele nu se răzbună! Tu zbori mereu în mintea mea Dar nu ai aripi, nici motor, Aș da un avion ca să te

Am fost aici de la-nceput Căutând ceva ce n-ai avut, Eu rătăceam sub părul tău Simțindu-mă un sfert de zmeu. Dar anotimpurile fug Iar noi rămânem în amurg, Sub soarele ce stă să moară Când

Un ultim vals Aș vrea să-mi dai, Acum am ars Tot ce gândeai! Mai fă un pas... Dar ce ciudat E să mă vezi Neîmpăcat, Tot ce-ai visat Zace uitat... Ascult orchestra de un ceas Dar tu pe

Roua de primăvară Vine peste brumă Fără vreo urmă Și banca pustie zâmbește... O lume ce nu a trăit Zace în sicriul construit de tine, Ce e alcătuit Din fiecare răsărit Ce nu mai revine, Căci

Nu mai am aceeași curte Cu norocul, Căci liniștea e o damă de companie Iar răbdarea mea știe Că toate au un revers... În versul meu ascund un glonte Sperând... Că tu te vei feri din calea

Vorbește cu mine Căci frunzele mor Te înțeapă albine Dar mierea e a ta! Vroiam să să cunosc Un om fără stele, Dar nu are rost Să caut poarta! Demult doar visam Să nu mai am vise Și

Când timpul înghețase peste lume Și zarea rămăsese neatinsă, Trecea pădurile fără de nume Cu voalul ca o pânză-ntinsă. Doar frunzele puteau să-i prindă urma Și crengile să îi atingă părul, Un

Nebun, fără frică! Afară e patul, Tu stai pe o pernă Și gândești ca racul. Nu, nu cred în cărți! Sunt scrise fără rost. Mai bine am concepe hărți Cu susul în jos.... Te vreau să-ți

De mult prea multe zile Visez că iau pastile Și caii din pereți Au devenit maro! O lume de zăpadă Am cucerit odată, Mi-e silă de lopată! Și știu doar nota Do! În Cosmos putrezește O

Mergeam fără să știu dacă luna Apare, Dispare, Mi-e totuna Căci zilele albe Doar eu le-am zărit.... Cu pene de struț te împodobesc Și vreau în nisip să te întâlnesc, Ca-n visele-n care Eu te

Urcam un deal, Săltat de val, Iar ciorile fugeau cu glasuri de zăpadă: Eu vreau! Tu vrei? Nu-i nimeni aici fără să cadă... Pe vârful dealului te văd: Tu știi! Eu cred! Dar pomul nostru e

În țara veșnicei zăpezi, Pe piedestale mari de gheață, Se adună aur și dovezi Că dragostea nu e în viață. Pe tronul aspru din granit, Stătea pe veci chiar zeul nemuririi. El niciodată n-a

Deasupra norilor plutesc Și gândurile-s și mai sus, Speranțele se risipesc Iar gheața stă chiar la apus. Pământul galben mă așteaptă Cu orizonturi găurite. Vreau să vânez o cale dreaptă Și

Ascultă! Câmpul a rămas Cu gândul la furtună Îmi dai secunde, iau un ceas Dacă te țin de mână! Doar astăzi norii se deschid În fața mea când treci, Mă faci ochii să îmi închid Să-mi amintesc

Cu frunze galbene te acopăr Să nu te pierd prin gheață, Când roua albă se ridică Eu am uitat de viață. Hai, vino acum în norii mei, Să spulberi și zăpada! Eu îți voi da în zori cercei Pe

Din prima clipă ai știut Că viața e un dar E și o luptă ce o duci Cu cei ce n-au habar. Părinții tăi te venerează Văzându-te cum crești, Tu ești din soare ruptă o rază Mereu tu

Departe de gările pustii Doar greierii trăiesc. Știam că tu nu ai să vii De aceea, rătăcesc. Am apă pentru fiecare Și oxigen pus la butoi Căci zilele sunt triste tare, Se risipesc în praf și

Când noaptea albă se deschide Și apele curg către cer Pe câmpuri goale, fără urmă Zbura un călăreț stingher. Lumina lunii îl veghea Pe drumul către fericire, Și-n inimă o sabie-avea Căci