Tania Kub

Îl priveam așa trecând în sutana neagră și cu ochii visători, ca pe o poveste în plus... Copil fiind nu m-am întrebat niciodată de ce i-au ascuns biserica, cu îngeri cu tot, printre blocuri

Chiar dacă păsările se întorc la cuiburi, ce-i primăvara fără frumusețea ta, când doar zâmbind îmi umpli inima de muguri…?… Pătrunde-mi fluviile cu suflarea ta... Sărută pătimaș, până în

Binecuvântată ploaie de vară simțurile își deschid florile iară... Te beau, te aud, te gust, te miros, te ating. Înfloresc sunt cântec, boare. Dureri se sting. Mă risipesc în

Desigur ne dorim cu toții să fim iubiți, să fim ținuți în brațe și priviți ca ceva unic, irepetabil... Giuvaier... privirea mamei pe pământ!... Iertarea... înțelepciunea, care nu se învață, de

Sentimentul iubirii presupune sentimentul proprietății - Nietzeche (În cazul acesta... fiasco este programat... Ce nu a înțeles omul iubind? Că se va sfârși?...) Dragostea este minunea spre care

Iar m-ai uimit cu cerul ăsta violet!... / Copilărește, parcă încă zăpăcit de carusel, e creierul, recrutul, când Doamne!... Prea frumos și prea real e totu-n suflet, deși-nafara mea prea multe,

Când trece dorul prin tine, fugar săgetând adevărul, să curgi ca izvorul în palma, ce-n vis încă-ți mângâie părul. Cînd trece dorul prin mine, de suflet lovindu-și talazul, mai simt cum și

Ochii tăi verzi, pajiște-n rai, de unde în mine te revărsai... Dor de-adevărul, din iubire; ... Durere... cuib adânc în privire... Păsări de dor, zborul din mine... trec transparente,

Îți iubesc trecerea, fragilitatea, tăcerea și cuvântul... și dorința de-a mă iubi mereu... și nu-mi mai pasă că trec ca o frunză, când dragostea ta mă poartă pe brațe, ca pe-o

Când treci ca vântul prin păr mi se umple pieptul de lumină... Nimic nu doare în reveria începutului... Rămâne doar frumusețe; - Primul pas în dragoste... Tezaur de pace... - Când

Nu voi mai scrie niciodată despre mâinile tale, mângâind. Le-am uitat mângâierea. Despre tine nu mai vorbește nici o durere, nici un cântec , in mine. Lacrimile nu se mai înalță-n fiori sä cadä in

(11.02.1988) E mult de-atunci, aveam vărsta pădurii;... Umbrele copacilor lungi, ca un țipăt de pescăruș solitar despicau crud orizontul privirii între noi. Ploaia ne biciuia bizar

Te iert cu drag, căci răul e neștiință... Dar nu te mai doresc. Mi-ajunge iarna... E somnul dinainte de trezire, când pacea-n piept închide blândă rana... Adio, până dincolo de

Tu dormi ușor, ca un vânt te trezești, când inima mea te-nvăluie-n bătaie, în ființa mea, minuni risipești, când luna-și aruncă argintu-n odaie... Tu dormi ușor, tu susur de înger, în

Te vreau ca pe gura de apă, când setea gândirea îmi frânge, când visul îmi arde sub pleoapă, când dorul e lavă în sânge... Vreau cântecul tău din vertebre; minunea-ți din ochi și

Femeia e mama ce adie dragoste în lanul copilăriei. Săruturile ei sunt macii roșii de lângă genunchii grâului... Femeia e iubita cu sânii de piatră și inima de aur, care visează pace, când

Când frunze se-aprind, pătrunse de toamnă, învăț fără tine să fiu... Și mi-e teamă. E dorul prea lung și viața prea scurtă, iubirea-i prea mare în ființa-mi măruntă. Cu lacrima-n suflu și