Poezie
Când frunze se-aprind
- Fire de păpădie -
1 min lectură·
Mediu
Când frunze se-aprind, pătrunse de toamnă,
învăț fără tine să fiu... Și mi-e teamă.
E dorul prea lung și viața prea scurtă,
iubirea-i prea mare în ființa-mi măruntă.
Cu lacrima-n suflu și visuri pe geană,
de tine mă rup.Durere și soare, rămân în rană.
Mă ierți că mai plâng, că încă te apăr
de ceea ce ești. În lacrimi te scapăr.
Mă ierți că mai plâng, că nu va fi bine,
că te-am cedat ușor, în lupta cu mine.
Prea pur te-am iubit, sub ceruri păgâne.
/ Durere ascunsă, în nod de batistă,
credeam că îmi ești încă aripa lipsă,
din zborul meu frânt, din viața mea tristă. /
- Doar mâine voi ști cum era fără tine,
Cu vântul în păr, cu pacea în mine. -
11 Septembrie 2007
002823
0