Poezie
Bruto vis
- Fire de păpădie -
1 min lectură·
Mediu
(11.02.1988)
E mult de-atunci,
aveam vărsta pădurii;...
Umbrele copacilor lungi,
ca un țipăt de pescăruș solitar
despicau crud orizontul privirii
între noi.
Ploaia ne biciuia bizar îmbrățișările...
Te doream mai aproape!...
Firul de apă țâșnea din adâncuri,
ca un plâns al pământului...
și tu erai un plâns al meu de demult
o bătaie materializată a inimii mele tinere...
Îti amintești?...
Într-o zi au sunat coarnele de vânătoare...
Privirile tale mi-au fost întâiele cadențe.
De teamă te-am îmbrățișat atât de strâns,
încât te-am reintegrat in mine.
Apoi am auzit un șuier lung de proiectil...
și-am rămas cu ochii săgetând nepăsarea copacilor...
Umbrele lor lungi,
ca un țipăt de pescăruș sihastru...
căzuseră.
002729
0